Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Ingerii cazuti, sau altfel spus, demonii, fac parte din semintia ingerilor si au toate calitatile esentei ingeresti. Cuvantul inger, in traducere din greaca inseamna trimis, sol. Ingerii au capatat acest nume generic datorita caracterului slujirii lor, pentru mantuirea neamului omenesc, conform Bibliei: „Ingerii nu sunt, oare, toti duhuri slujitoare, trimise sa slujeasca pentru cei ce vor mosteni mantuirea?” (Evr. 1, 14).
Atat timp cat diavolul era inger luminos si sfant, el isi avea salasul in cer. In cer insa, s-a intamplat o schimbare nefericita, si un grup numeros de ingeri s-a departat de ceata sfanta a ostilor ceresti, transformandu-se intr-o haita de demoni odiosi. Multi dintre ingerii superiori au fost atrasi in aceasta cadere. Diavolul a fost la inceput arhanghel, dar, dupa ce s-a revoltat impotriva lui Dumnezeu, a fost supranumit, pentru clevetire, diavol; dintr-un bun slujitor a lui Dumnezeu, a devenit „satana”, pentru ca satana inseamna vrajmas.
Dupa caderea ingerilor, acestia nu si-au propus decat a semana raul intre oameni. In acest fel, raul este o necesitate vitala a demonilor, care nu se gandesc la nimic altceva decat la rau; ei dispretuiesc sentimentul binelui. Demonii au cazut de la inaltimea demnitatii spirituale in placerea trupeasca, mai mult decat oamenii. Oamenii au posibilitatea sa treaca de la placerea trupeasca la cea sufleteasca; demonii sunt lipsiti de aceasta posibilitate. Oamenii nu cad prada unei ispite atat de puternice a placerii senzuale, pentru ca la ei binele firesc nu a fost nimicit, ca la demoni, prin cadere.  La oameni, binele este amestecat cu raul; la demoni precumpaneste si actioneaza doar raul. Demonii, neavand posibilitatea de a savarsi pacatele trupesti cu trupul, ei le savarsesc cu inchipuirea si cu simturile; ei au obisnuit esenta lor imateriala cu viciile firesti ale carnii; ei si-au dezvoltat viciile nefiresti lor mult mai mult decat acestea pot fi dezvoltate la oameni.
Demonii, continand in sine principiul tuturor relelor, cauta sa-i atraga pe oameni in toate pacatele cu scopul si dorinta de a-i duce la pierzanie. Ei ne atrag pe noi in felurite placeri ale trupului, lacomie, goana dupa slava, infatisandu-ne cu farmec ispititor obiectele acestor patimi. Demonii il urasc pe Dumnezeu, insa nu ii pot face nimic Creatorului, care este inaccesibil oricarei influente. De aceea, demonii si-au indreptat toata rautatea asupra omului, care reprezinta „chipul lui Dumnezeu”, si, stiind ca Dumnezeu Isi iubeste creatura, cauta sa faca rau cat mai mult obiectului iubirii Sale.
Demonii intra inauntrul corpului omenesc cu toata esenta lor volatila, asa cum ar intra aerul. Demonul, intrand in om, nu se amesteca cu sufletul, ci traieste in trup, posedandu-i in chip fortat sufletul si trupul. La fel cum gazele au o insusire de elasticitate deosebit de dezvoltata, adica insusirea de a cuprinde un volum de diferite proportii, este evident ca si demonii au aceasta calitate, datorita careia pot incapea in numar mare intr-un singur om. Intrand in om, demonii intuneca rau simturile rationale ale sufletului.