Traia candva in Africa un vames care se nume Petru, foarte bogat, dar si iubitor de avutii. Cu acest bogat se intampla ceva minunat.
Era iarna. Cativa cersetori, stand la soare, gustau din caldura lui. Dintr-o data trece pe acolo un om nervos si pune pariu ca o sa-l faca pe Petru sa-i dea milostenie. S-a dus deci la usa lui si l-a asteptat. Imediat ce a venit Petru, s-a intamplat sa ajunga in acelasi timp si brutarul cu un cos de paine.
Saracul a cerut milostenie dar bogatul l-a refuzat. Acela nu a plecat. Atunci s-a maniat Petru si negasind nimic la indemana sa-i loveasca, a luat o paine. Cersetorul numai atat a asteptat. A luat painea si a plecat victorios.
Dupa doua zile Petru s-a imbolnavit. A avut atunci o vedenie cum ca se gasea la Judecata de apoi. Exista o balanta, in care se cantareau faptele lui. Inca din prima zi se adunasera multime de diavoli, care puneau in balanta pacatele lui, pe cand de cealalta parte, putinii ingeri luminosi, stateau, neavand nimic bun ce sa puna in balanta.
Atunci ingerul pazitor si-a adus aminte de painea pe care o aruncase saracului. A pus-o in cealalta parte a balantei. S-a ingreunat intr-atat cealalta parte a balantei care avea painea incat ajunsese la egalitate cu pacatele pe care le avea puse in cealalta parte.
– Du-te, i-au zis atunci ingerii, fa si alte milostenii si pazeste-le pentru ca altfel o sa te ia diavolii.