Dacă oceanele de pe Terra ascund portaluri către lumea extraterestră sau spaţiul cosmic?

Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Am tot citit despre faptul că oceanul este atât de vast și de adânc, încât mai mult de 80% din el este încă neexplorat. Bine că NASA şi alte agenţii explorează spaţiul cosmic pentru a-i afla secretele, dar oceanele Pământului rămân încă necunoscute. Ce se poate ascunde în oceanele lumii? O teorie mai neconvenţională ar fi aceea că un portal (sau mai multe portaluri) s-ar ascunde în ocean, iar acest lucru ar trebui să rămână necunoscut publicului larg. Un portal aflat pe fundul oceanului ar fi lucrul perfect pentru ca o civilizaţie extraterestră să poată ajunge cu navele lor avansate din alte lumi / dimensiuni pe Terra, şi, în acelaşi timp, să rămână ascunsă vederii oamenilor.
A nu se uita că, potrivit hinduismului, corpul uman trebuie ars, iar cenușa rezultată să fie împrăştiată în râuri, mări sau oceane. Imersiunea simbolizează faptul că sufletul îşi continuă călătoria după moarte și, astfel, se întoarce în Cosmos. Prin urmare, „portalul”.
Pe acest site, am tot oferit exemple de OZN-uri ieşind din oceanele lumii, de parcă acolo şi-ar avea sediul. Iată doar câteva exemple:
* Doi ofiţeri argentieni au observat, în 2023, diverse lumini portocalii ce ieşeau din ocean şi care zburau în direcţii diferite la orizont (Conform unor documente secrete din 2023, dar declasificate, doi ofiţeri navali din Argentina au văzut un „dans” incredibil al unor lumini portocalii misterioase ieşite din ocean);
* În 2024, în Puerto Rico a fost observată o lumină albastră misterioasă ce ieşea din ocean, precum şi un umanoid submarin (O lumină albastră tare bizară ce ieşea de sub apele oceanului, precum şi un umanoid submarin au fost surprinşi într-un videoclip filmat în Puerto Rico);
* Un om de ştiinţă a fost martorul unui obiect subacvatic necunoscut care a traversat oceanul mai repede ca sunetul (Un obiect misterios, de natură necunoscută, a traversat oceanul mai repede decât sunetul – dezvăluie un om de ştiinţă);
* Există zvonuri că o bază extraterestră subacvatică s-ar putea ascunde în apropiere de coasta Californiei (O bază submarină imensă, de origine extraterestră, se ascunde în largul coastei Californiei? În zonă, există perturbaţii magnetice misterioase…).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate