Dacă toţi oamenii ar dispărea brusc de pe Terra, cum ar arăta lumea noastră după 1 an?

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
V-aţi întrebat vreodată cum ar fi lumea dacă oamenii ar dispărea brusc? Ce s-ar întâmpla cu toate lucrurile noastre? Ce s-ar întâmpla cu casele noastre, cu școlile noastre, cu cartierele noastre, cu orașele noastre? Cine ar hrăni câinele? Cine ar tăia iarba? Deși este o temă comună în filme, emisiuni TV și cărți, sfârșitul umanității este încă un lucru ciudat la care să vă gândiţi.
Dacă oamenii ar dispărea din lume și am putea să ne întoarcem pe Pământ pentru a vedea ce s-a întâmplat 1 an mai târziu, primul lucru pe care l-am observa nu ar fi cu ochii noştri, ci cu urechile noastre. Lumea ar fi liniştită. Și astfel, ne-am da seama cât de mult zgomot fac oamenii. Clădirile noastre sunt zgomotoase. Mașinile noastre sunt zgomotoase. Cerul nostru este zgomotos. Tot acel zgomot s-ar opri fără noi.
După 1 an fără oameni, cerul ar fi mai albastru, aerul mai limpede. Vântul și ploaia ar curăța suprafața Pământului; tot smogul și praful pe care le produc oamenii vor dispare.
Dacă aţi intra în casă şi v-aţi duce la un robinet pentru a bea apă, am observa că apa nu ar mai curge în robinete. Sistemele de apă necesită pompare constantă. Dacă nu este nimeni la distribuția publică de apă, atunci nu mai există apă în oraşe.
De asemenea, nu ar mai exista nici electricitate. Centralele electrice ar înceta să funcționeze pentru că nimeni nu le-ar mai monitoriza și nu le-ar menține aprovizionarea cu combustibil. Deci toate casele vor fi întunecate, fără lumini, televizoare, telefoane sau computere.
De asemenea, toate casele vor fi pline de praf. De fapt, praf este în aer tot timpul, dar nu-l observăm, deoarece atunci când ne deplasăm prin camerele din casă, ținem și praful în mișcare. Dar odată ce totul se oprește, aerul din interiorul caselor va fi nemișcat și praful s-ar așeza peste tot.
În oraşe ar apărea multe buruieni și o mulțime de plante. De asemenea, am putea observa mult mai multe insecte decât în mod obişnuit, deoarece oamenii îndepărtează habitatul insectelor în special din oraşe. Tot în oraşe, ar apărea o mulţime de animale, ca şoareci, marmote, ratoni, vulpi, castori, căprioare sau coioți – în zona temperată.
Fără lumini electrice, ritmul lumii naturale ar reveni. Singura lumină ar fi de la Soare, Lună și stele. Creaturile de noapte s-ar simți bine, pentru că și-au recuperat cerul întunecat. Incendiile ar avea loc frecvent. Fulgerele ar putea lovi copaci sau un câmp și să facă incendii în case și clădirile. Fără oameni care să le stingă, acele incendii ar continua.
După doar 1 an, drumurile, autostrăzile, podurile și clădirile ar arăta cam la fel. Vor apărea crăpături în ele, cu plante mici care vor ieşi din ele. Podurile cu picioare metalice ar rugini încet. Grinzile și șuruburile care țin podurile sus ar rugini și ele. Dar podurile mari de beton și autostrăzile, tot din beton, ar putea dura secole. Barajele și digurile pe care oamenii le-au construit pe râurile lumii s-ar eroda.
Plantele pe care oamenii le mănâncă ar începe să dispară şi ele (porumb, cartofi sau roșii). Animalele de fermă ar fi o pradă ușoară pentru urși, coioți, lupi și alte prădătoare. Și animalele de companie? Pisicile ar deveni sălbatice şi nici cei mai mulți câini nu ar supraviețui.
Peste o mie de ani, lumea de astăzi, care ar fi nelocuită de oameni, ar fi vag de recunoscut. Unele lucruri ar rămâne; ar depinde de materialele din care au fost făcute, de clima în care se află și de noroc. O clădire de apartamente, un cinematograf sau un mall ar putea rezista ca monumente ale unei civilizații pierdute. Imperiul Roman s-a prăbușit cu mai bine de 1.500 de ani în urmă, dar puteți vedea unele rămășițe ale sale chiar și astăzi.
Dispariția bruscă a oamenilor din lume ar dezvălui ceva despre felul în care am tratat Pământul. De asemenea, ne-ar arăta că lumea pe care o avem astăzi nu poate supraviețui fără noi și că nu putem supraviețui dacă nu ne pasă de ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate