In mitologia greaca daimonii sunt fiinte divine sau asemanatoare zeilor prin puterea pe care o detin. Demonul fiintei umane a fost de asemenea identificat cu vointa divina si, prin urmare, cu destinul omului. Apoi cuvantul a ajuns sa desemneze zeii inferiori si, in sfarsit, duhurile rele.
Ghicitul cu ajutorul Geniilor evoca fiinte supranaturale, inferioare zeilor, cu care paganii populau aerul, focul, pamantul si apele. Credinta in aceste Genii ale elementelor exista la toate popoarele nordice si occidental – europene. Exista insa si elementari si demoni.
Acesta este aspectul pozitiv si confuzia simpatica in aceasta problema, deoarece se atribuie calitati negative entitatilor benefice ale elementelor: focului, apei, aerului si pamantului (numite si spirite elementale), confundandu-le cu alte entitati, unele chiar malefice (numite elementari). Crestinismul oficial a facut mereu eforturi, mai ales in zonele forestiere si montane din tarile nordice, pentru a dezradacina aceste poetice superstitii.
Franta le-a pastrat sub numele de Zane; ele mai domnesc si in Anglia, Scotia, Irlanda, sub numele de Fairies, de Klabbers, de Water- Elven, de Daonie-Sie, de Tylwith-Teg; in Germania si in regiunile scandinave sunt intalnite sub numele de Stille-Volk, Kobbold, Alfen, Nokke etc.
Daca vrem sa gasim niste documente foarte vechi despre originea zanelor, trebuie sa le cautam in tara Galilor. Zanele celor doua tari au intre ele atatea analogii incat au fost considerate ca fiind sufletele strabunilor druizi, care nu murisera atat de puri incat sa se ridice la cerul eternei fericiri si trebuiau sa ramana intre cer si pamant, pana la ultima judecata. Aceste fiinte misterioase au avut tot timpul Evului Mediu o mare influenta asupra imaginatiilor si puterea lor era foarte temuta. Cand erau chemate si se nastea un copil, ele apareau si „ii inzestrau viitorul”. Dar nu toate zanele erau bune!
White – Wroukin, doamnele albe, cunoscute in Flandra din timpuri imemoriale, locuiau in interiorul marilor coline din aceasta regiune.Acestea erau niste zane rele care isi petreceau timpul pandind calatorii pentru a-i duce in locuintele lor subterane. Ele rapeau, dar mai rar, si femei si copii. Daca urcai pe colina astfel locuita, auzeai plansete si lamentari, incat ti se albea parul de frica. in unele scrieri se arata: tuturor zanelor le place sa calatoreasca noaptea, in lumina lunii. Adesea ciobanii le aud trecand pe langa ei si sunt avertizati de apropierea lor printr-un suierat ascutit. Este periculos sa le vorbesti in acel moment, poti fi dus la o mare distanta in aer si te poti prapadi in cadere. Se recunoaste usor urma zanelor pe iarba pe unde au trecut. Deoarece totul ramane ars in urma lor.

Si lista faptelor si actelor lor misterioase se deruleaza in istoria mai multor popoare, practicile divinatorii ale vrajitoarelor fiind elucidate doar dupa parcurgerea unor imense cantitati de informatii, dar nu definitiv, fiind lasat loc si pentru alte mistere.