Tartaria a fost un termen general folosit în literatura și cartografia occidentală, pentru o mare parte a Asiei, care se întindea între Marea Neagră, Marea Caspică (în partea de est), şi până în Oceanul Pacific și granițele de nord ale Chinei și Indiei, într-o perioadă în care această regiune era în mare parte necunoscută geografilor europeni. Utilizarea activă a toponimului de Tartaria poate fi urmărită din secolul al XIII-lea până în secolul al XIX-lea.
În sursele europene, Tartaria a devenit cel mai comun nume pentru Asia Centrală, care nu aveau nicio legătură cu politicile reale sau grupurile etnice ale regiunii; până în secolul al XIX-lea, cunoștințele europene despre zonă au rămas extrem de rare și fragmentare. În tradiția modernă de limbă engleză, regiunea cunoscută anterior ca Tartaria este de obicei numită Eurasia interioară sau centrală. O mare parte din această zonă era formată din câmpii aride, a căror populație principală în trecut era angajată în creșterea animalelor. Aşadar, Tartaria nu era o țară, ci mai degrabă un nume european pentru o regiune prost înțeleasă de europeni. Cel puţin asta e teoria oficială a istoriei (tot ce-aţi putut citi mai sus).
Puteţi vedea mai jos o hartă a acestei Tartarii, care cuprinde aşa-numita „Tartarie independentă” (colorată în galben) şi „Tartaria chineză” (colorată în violet).
Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free)
Însă, pe Internet, există o „teorie a conspiraţiei” (de fapt, ar putea fi o istorie alternativă ascunsă), care spune că Tartaria a fost cea mai mare ţară din lume, un imperiu puternic și extins, din care a rezultat o civilizaţie pierdută, după ce ar fi suferit o inundație masivă de noroi. Această civilizaţie tartarică ar fi avut o tehnologie şi o civilizaţie avansată, ea constituind „vechea ordine mondială”.
În cartea de istorie din 1855 – „An Inquiry Into the Credibility of the Early Roman History, Volumul 1” – Sir George Cornewall Lewis spune următoarele despre vechea civilizaţie tartarică (citiţi pe Google Books):
„În a treia zi, am ajuns, în singurătate, într-un impunător și maiestuos monument al antichității, un oraș mare părăsit cu totul… Asemenea rămășițe ale orașelor antice nu sunt rare în deșerturile Mongoliei; dar tot ceea ce este legat de originea și istoria lor este îngropat în întuneric. (…) Dar din aceste vechi orașe părăsite ale Tartariei, nu s-a mai păstrat nicio tradiție; sunt morminte fără epitaf, în mijlocul solitudinii și al tăcerii (…) Dl. Huc menționează că a găsit un cioban mongol printre ruine, care nu știa mai mult despre acel loc decât că se numea „Orașul Vechi”.

Oare care să fie adevărul?