O statuie a şarpelui zburător se află în centrul Templului Baroului din Londra, amplasat pe fostul teren al templierilor din centrul capitalei britanice, care găzduieşte la ora actuală câteva din cele mai importante societăţi secrete din cadrul Frăţiei Babiloniene. De ce acest simbol? Conform conspiraţionistului Dacid Icke, în cartea sa „Secretul suprem”, pentru a se evoca existenţa „rasei şarpelui”, adică a extratereştrilor Anunnaki (reptilienilor) care au venit în vechime pe Terra.
Autorul consideră că în majoritatea lor, reptilienii sunt mai înalţi ca oamenii şi au sângele rece, la fel ca reptilele de pe pământ. Ei sunt mult mai puţin sensibili din punct de vedere emoţional ca oamenii, şi cei mai mulţi dintre ei au dificultăţi în a-şi exprima iubirea, deşi sunt foarte inteligenţi şi au cunoştinţe tehnologice extrem de avansate.
Relatările moderne referitoare la reptilieni se potrivesc întru totul cu descrierile multor „zei” din textele şi legendele antice. De pildă, între anii 5000-4000 î.Hr. a existat o cultură numită Ubaid, anterioară Sumerului. Pe teritoriul Irakului de astăzi au fost găsite figurine care desemnează zeii acestei culturi şi care aveau forme evidente de umanoizi cu feţe de şopârlă. De exemplu, în Irak s-a găsit o figurină asemănătoare unei şopârle, care ţine în braţe un copil care pare o şopârlă în miniatură.
Culturile din America Centrală au un zeu în formă de şarpe înaripat, Quetzalcoatl; indienii hopi aveau zeul-şarpe cu pene, Baholinkonga, iar cultura indienilor nord-americani este împânzită de imagini cu şerpi, inclusiv misteriosul munte în formă de şarpe din Ohio. Indienii din India vorbesc de zeii reptilieni, Naga (o rasă de „demoni” în legendele indiene, al căror nume înseamnă „Cei care nu merg, ci se târăsc”); egiptenii aveau propriul lor zeu-şarpe, Kneph, faraonii fiind deseori ilustraţi alături de şerpi. Fenicienii îl aveau pe Agathodemon, un alt zeu-şarpe, iar evreii îl aveau pe Nakhustan, Şarpele de Bronz.