Odata cerbul bea apa dintr-un lac si isi admira statura mareata ce se reflecta in apa. „Ah”, spuse el, „unde mai poti sa vezi asa coarne minunate! As vrea sa am picioare mai frumoase pentru a purta aceasta nobila coroana; ce pacat ca sunt atat de slabe si subtiri”.
In momentul acela se aproprie un vanator care trase cu arcul tintind cerbul. Cerbul o rupse la fuga si datorita picioarelor lui rapide in curand se facu nevazut; nefiind atent pe unde merge trecu pe sub niste copaci si coarnele i se prinsera in ramurile acestora, asa ca vanatorul il ajunse din urma. „Ai, ai”, striga cerbul, „adeseori dispretuim lucrurile care ne sunt cele mai folositoare”.