Într-un articol publicat în anul 1994 în revista „Flacăra”, Aurelian Lazu propune o ipoteză extraordinară referitoare la Eminescu. Dar, mai întâi, care este originea numelui lui Eminescu? Numeroşi scriitori şi biografi, de la Negruzzi la I. Roşu, s-au confruntat cu dificultatea descifrării numelui său de familie. Biograful I. Roşu ajunge, urmând linia paternă, în anul 1675, unde descoperă în documentele timpului, undeva prin Banat, un anume „Imin(u)” care, va avea în jurul anii 1700 un fiu, „Iminovici”, preot sârbizat de autorităţi cu terminaţia „Iovici”, care însemna „fiul lui”.
Cu toate că patronimele „Imin” sau „Emin” n-au legătură (etimologic vorbind) cu limba română, biograful trage concluzia că originile numelui său nu trebuie căutate în afara graniţelor noastre istorice. Se mai insistă asupra diverselor afirmaţii făcute în 1886 de Eminescu, cărora nu li se acordă credit, întrucât, zice I. Roşu, poetul era complet iresponsabil.
Acum… să vedem câteva noţiuni despre limba sumeriană. Este o limbă unică, moartă, dispărută în sec. al XVIII-lea î.Hr., rămasă ca limbă de cult și literară, dar există un vast material, circa un milion de tăbliţe acoperite cu scriere cuneiformă, în mare parte descifrate. Încercările de a se stabili înrudiri cu limbile moderne – maghiară, finlandeză, turcă – încercări făcute chiar de M. Eliade, au eșuat. Aceasta nu înseamnă că nu au supravieţuit o serie întreagă de cuvinte sumeriene, sau chiar proto-sumeriene cum ar fi cuvântul „pahar” însemnând „olar”.
Una din capodoperele acestei antichităţi foarte îndepărtate este şi „Înălţarea zeiţei Inanna”, scrisă de prinţesa Enheduanna, fiica regelui Sargon cel Mare, prima poetă a lumii. Acest minunat poem de 153 de versete, copiat cu raze X de pe nouă plăcuţe, a fost publicat în 1968 de către doi importanţi sumerologi Halle şi van Dijk.
Dar să revenim la Eminescu. La sugestia lui Negruzzi, poetul îşi adaptează numele de familie (Eminovici), care, altfel ar fi avut rezonanţe orientale sârbeşti. Numai că documentele şi hrisoavele din trecut nu pot suferi această schimbare. Iar patronimul este găsit invariabil „Iminovici” şi nu „Eminovici”; ajungem astfel la radicalul ,„imin” şi nu „emin”.
Însă, „imin” apare şi în limba sumeriană. Ce înseamnă „imin” în sumeriană? „Imin” se folosea pentru invocarea zeităţilor care aveau toate cele şapte atribute, calităţi fundamentale pe care oamenii nu le puteau avea.
Ştim că, la un moment dat, Eminescu a pronunţat cuvintele „Mă trag din UTUNGI EMIN AGA”. Chiar dacă ele par româneşti, de fapt sunt româneşti, dar sunt şi sumeriene. Aceste cuvinte aproape fără noimă ar fi putut fi auzite de un sumerian cam aşa: U-TUM-GI  ME—IMIN  A-AGA  AGA-ZI A-KA.
Interpretare:
U = zi, lumina zilei;TUM = potrivit, demn de adevărat;GI = (re)întoarcere;ME-IMIN = toate cele şapte atribute divine;A-AGA = învăţătură, instrucţiune, decret, a instrui, a învăţa;AGA-ZI = adevărata coroană, tiara pe care o observăm în materialul iconografic;A-KA = a face, a înfăptui.
Din numeroasele traduceri ale celor de mai sus, iată o versiune: „MĂ VOI ÎNTOARCE ÎN ZIUA POTRIVITĂ CU TOATE CELE ŞAPTE ATRIBUTE DIVINE PRIN ÎNVĂŢĂTURĂ MEA. AM FĂCUT SĂ IASĂ LA LUMINĂ TOATE CELE ŞAPTE ATRIBUTE ALE ADEVĂRATEI COROANE”.