În calitate de savant fizician, câștigător al Premiului Nobel, și creator al celei mai faimoase ecuații din lume (E = mc2), Albert Einstein a avut un CV impresionant. Dar a respins un titlu notabil: cel de președinte al Israelului.
Primul președinte al Israelului, Chaim Weizmann, a spus că Einstein este „cel mai mare evreu aflat în viață”. Așadar, la moartea lui Weizmann la 9 noiembrie 1952, un singur succesor părea să se potrivească în mod natural. Ca atare, Ambasada Israelului i-a trimis o scrisoare lui Einstein pe 17 noiembrie 1952, oferindu-i-se oficial președinția.
Trebuia să se mute în Israel, se spunea în scrisoare, dar nu trebuia să-și facă griji că această funcţie de preşedinte l-ar face să-şi neglijeze cercetările ştiinţifice: „Prim-ministrul mă asigură că, în astfel de circumstanțe, facilitatea și libertatea deplină de a vă desfășura marea lucrare științifică ar fi oferite de guvern și de oameni care sunt pe deplin conștienți de semnificația supremă a muncii dvs.”, i-a scris Abba Ebban, un diplomat israelian.
Și, în ciuda bătrâneții lui Einstein – pe atunci avea 73 de ani – ar fi fost o alegere populară. În primul rând, în calitate de profesor de origine germană care și-a găsit refugiul în America în timpul ascensiunii lui Hitler la putere. Mai mult, expertiza lui Einstein în înființarea Universității Ebraice din Ierusalim a sugerat că el ar putea fi un candidat ideal pentru preşedinţia Israelului.
Cu toate acestea, Einstein a refuzat oferta, insistând că el – omul al cărui nume de familie este sinonim cu „geniu” – nu era calificat pentru funcţia de preşedinte. El a motivat, de asemenea, bătrânețea, lipsa de experiență și abilitățile sale insuficiente: „Toată viața mea m-am ocupat de chestiuni obiective, prin urmare îmi lipsește atât aptitudinea naturală, cât și experiența de a trata corect oamenii și de a exercita funcții oficiale”, a spus Einstein în răspunsul la propunerea care i-a fost făcută.