Imagine: snappygoat.com (Commons Creative – free)
Azazel” sau „tapul ispasitor” este mentionat in Levitic, cap. 16, ca parte a instructiunilor lui Dumnezeu catre israeliti cu privire la Ziua Ispasirii:  „Si a zis Domnul catre Moise: (…) Iata randuiala dupa care trebuie sa intre Aaron in locasul sfant: cu un vitel, jertfa pentru pacat, si cu un berbec pentru ardere de tot (…) Si sa arunce Aaron sorti asupra celor doi tapi: un sort pentru al Domnului si un sort pentru al lui Azazel. Dupa aceea sa ia Aaron tapul, asupra caruia a cazut sortul Domnului, si sa-l aduca jertfa pentru pacat, iar tapul asupra caruia a cazut sortul pentru Azazel sa-l puna viu inaintea Domnului, ca sa savarseasca asupra lui curatirea si sa-i dea drumul in pustie pentru ispasire, ca sa duca acela cu sine nelegiuirile lor in pamant neumblat”.
Pentru patriarhul Enoh, Azazel este unul dintre „Veghetori / Watchers”, care pofteste dupa femei muritoare si coboara din cer pentru a trai cu ele. El a predat vrajitoria si a dezvaluit secrete vesnice. Ca pedeapsa, a fost legat de ingeri si incarcerat in desert intr-un loc numit Dudael, pana in ziua Judecatii.
Pentru primele triburi semite, Azazel (literalmente inseamna „puternic impotriva lui Dumnezeu”), a fost o forta malefica a raului. Acele triburi erau obisnuite ca sa faca sacrificii atat lui Azazel, cat si lui Iehova. Dupa cum este descris in Biblia ebraica, sacrificiile pentru Azazel au fost facute prin ducerea unui tap in pustia desertului sau prin impingerea lui intr-o rapa adanca. Aceste sacrificii nu erau menite sa-l onoreze pe Azazel ca zeitate; mai degraba, simbolizau faptul ca oamenii isi trimiteau pacatele inapoi la sursa lor originala.