Descantecele sunt foarte vechi. Ele sunt o superstitie in legatura cu magia alba, deoarece, dupa credinta unora, ele se fac spre bine, adica pentru a vindeca unele boli sau a alunga spiritele rele. Materia principala a descantecelor este apa neinceputa, apa adusa de la trei, sapte, noua izvoare, care se mesteca cu un fir de busuioc, ori cu un fir de matura, cu fusul, cu cutitul, s.a. Pentru obtinerea leacului, se pun uneori in apa ce se descanta: carbuni aprinsi, ori miere, sare, usturoi, faina sau alte diferite buruieni d.p.: papalau (buruiana de buba), lesnicior (pentru  buba  cea  rea  sau  dalac),  laptele cainelui, isma creata, pelin (contra frigurilor), urechelnita sau iarba ciutei (contra najitului), isma (durere de stomac, intestine, isdat), odolean (pentru epilepsie, boala copiilor), sapunul calului si patlagina (buruieni de branca)…
Din metale, descantatoarele intrebuinteaza cositorul, pe care descantandu-l, il sleieste: de asemenea si mercurul, supranumit in popor, argint viu”, foarte activ, si foarte otravitor, pe care-l da pe cale bucala. Descantatoarele mai intrebuinteaza si anumite substante chimice si farmaceutice: piatra vanata, piatra acra, carmazul, sasiul, sange de noua frati, s. a.
Daca uneori s-au obtinut unele leacuri sau ameliorari, aceasta s-a facut fie in puterea vindecatoare a unora din buruieni, ori prin sugestie sau autosugestie. In cursul vremurilor prin descantece – in lipsa de doctor – i se da bolnavului convingerea ca se va vindeca, se incuraja, il incredinta ca se face sanatos… Cu toate acestea, multi din cei ce s-au dus la descantece – in loc de a alerga la doctori invatati – s-au omorat cu zile. A se descanta de buba, bolnavul de dalac, cel cu anghina difterica de gusa, cel cu pneumonie sau apendicita, de junghi sau punerea cutitului, la erizipel de branca, la tetanos a-l descanta de falcarita si a-l obloji cu falca fierbinte de cal… inseamna a-l omori cu zile. Bolile felurite, mai ales cele microbiene, trebuiesc aratate doctorilor cunoscatori, nu babelor descantatoare.
In Biblie se arata ca la suferintele sau bolile noastre trupesti, sa alergam la Dumnezeu si la doctori:
– „Sa slujeşti numai Domnului Dumnezeului tau si El va binecuvanta painea ta, vinul tau, apa ta si voi abate bolile de la voi” (Iesirea, 23, 25);
– „Domnul sa-l ajute pe el pe patul durerii lui; in asternutul bolii lui sa-l intarească pe el” (Psalmi, 40, 3);

– „Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si nu uita toate rasplatirile Lui.Pe Cel ce curateste toate faradelegile tale, pe Cel ce vindeca toate bolile tale” (Psalmi, 102, 2-3);
Dumnezeu a oprit cu desavarsire pe israeliti a merge la vrajitori si descantatori, ca sa nu se spurce:
– „Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Levitic, 19, 31);
Cei ce se duc la vrajitoare sau descantatoare, sunt amenintati cu moartea:
– „Daca vreun suflet va alerga la cei ce cheama mortii si la vrajitorii, ca sa desfraneze in urma lor, Eu voi intoarce faţa Mea impotriva sufletului aceluia si-l voi pierde din poporul lui” (Levitic, 20, 6).
Descantatorii si cei ce merg la ei sa se descante, desi uneori aceia apeleaza la puterea lui Dumnezeu, la Maica Domnului, la Sf. Cruce, la sfinti (desigur, pentru a insela si a se insela), totusi, nesocotind invataturile Bibliei, devin si sunt niste apostati de la adevar. Deci, vrajitoarele, descantatoarele (fiindca sustin o superstitie si impietate fata de Dumnezeu), nu trebuie a fi nicidecum intre crestini.