Despre piramidele egiptene s-a spus si s-a scris practic tot ceea ce se putea, si poate chiar mai mult. In viziunea moderna, ele nu sunt altceva decat niste morminte mai speciale, construite de trei faraoni – Kheops, Khefren si Mykerinos -, intr-o epoca plasata in jurul anului 2500 i.Chr. Epoca istorica propriu-zisa se presupune ca a inceput catre anul 3000 i.Chr., cand obisnuitele asezari agricole dau nastere la doua regate dezvoltate: cel din nord (Egiptul de Jos, Delta Nilului) si cel din sud (Egiptul de Sus). Un rege legendar, venit din sud si numit Menes, unifica cele doua regate si isi incinge coroana cu culorile emblematice ale celor doua regate vechi, albul Egiptului de Sus si rosul Egiptului de Jos. Tot in epoca aceea se presupune ca a aparut scrierea hieroglifica. Mai mult, pe baza subdiviziunii atribuite sacerdotului egiptean Manethon, de aici se considera ca au provenit 30 de dinastii de suverani, de la Menes la Alexandru cel Mare.
Marea Piramida (Piramida lui Keops) si celelalte 2 piramide
In epoca celei de-a patra dinastii ar fi avut loc construirea Marii Piramide, atribuita faraonului Kheops; imediat urmatoarea ar fi fost cea a fiului acestuia, Khefren, ceva mai mica, si in sfarsit cealalta, si mai mica, a fiului acestuia, Mykerinos. Piramida lui Kheops, sau Piramida cea Mare, are 137 metri inaltime (cu 10 metri mai mult, daca luam in calcul si virful care lipseste) si este compusa din aproape 2 milioane si jumatate de blocuri de piatra, fiecare din ele cintarind ceva mai mult de 2 tone. Potrivit istoricului grec Herodot, piramida a fost construita de 100.000 de muncitori, care au lucrat la ea timp de 20 de ani, iar estimarile moderne au confirmat in parte aceste date. In interiorul piramidei nu se gaseste una, ci trei camere sepulcrale distincte, legate prin coridoare. Cu toate acestea, spre deosebire de ceea ce pretind cei mai putin informati, nu s-a gasit niciodata mumia sau altceva referitor la faraonul Kheops: s-a gasit doar, in ceea ce se presupune a fi camera sepulcrala principala, un sarcofag gol. In afara de acesta nu s-a descoperit nicio urma de accesorii funerare, inscriptii sau decoratiuni. In sfarsit, spre deosebire de celelalte piramide, Piramida cea Mare are caracteristica de a fi orientata fata de punctele cardinale cu o diferenta de numai 5’30” fata de nordul magnetic.
Piramida lui Khefren are 136 m inaltime. In interiorul ei se gasesc doua camere sepulcrale; si aici, in camera principala s-a gasit doar un sarcofag gol. In exterior, pe latura de est, s-a descoperit un sistem sepulcral in stare foarte buna, asa incat a devenit un exemplu de arhitectura monumentala egipteana, constituit din piramidele denumite „cele doua temple ale lui Khefren” (Templul de Sus si Templul din Vale), unde s-a gasit o faimoasa statuie din diorit. Ultima, piramida lui Mykerinos, cea mai mica dintre cele 3, masoara circa 65 m inaltime. Explicatia moderna a acestei reduceri a proportiilor consta in cheia sociologica potrivit careia se pretinde ca unei autoritati diminuate a faraonului – si a unei probabile distributii diferite a averii sale – ii corespunde si o marime diferita a mormantului. Aceasta idee este foarte raspandita in istoriografia actuala, in asemenea masura incat insusi conceptul de piramida, adica motivul pentru care s-ar fi ales pentru un mormant aceasta forma grandioasa si bizara, e vazut intr-un text academic de la Columbia University, in faptul ca „piramidele exprima siguranta de sine a Egiptului egocentric”; acest motiv ar explica de ce in Egipt, dupa ce acesta si-a pierdut „siguranta de sine”, nu s-au mai construit piramide!
Controversa 1: Piramidele nu au fost morminte!
Trebuie sa spunem ca ceea ce a stabilit istoria „oficiala” nu corespunde in realitate adevarului prin nici una dintre datele pe care ni le ofera. In primul rand, nu este adevarat criteriul pus la baza intregului rationament, anume ca piramidele sunt morminte, chiar daca extravagante: daca ar fi fost asa, ar trebui explicat cum se face ca in Egipt se gasesc totusi putine piramide (in jur de 20), pe cand cele 30 de dinastii au numarat cel putin 250 de faraoni. Cu alte cuvinte, daca piramidele ar fi fost morminte, ele ar fi trebuit sa rasara peste tot in Egipt, ceea ce nu este cazul. „Adevaratele” piramide, universal denumite astfel, sunt in realitate doar trei si se afla toate in acelasi loc, in actuala localitate Giseh, la mica departare de Cairo. Alaturi de ele, mister pana acum nedezlegat, se inalta Sfinxul, din care exista un singur exemplar.

Si totusi, cercetatorii nu par sa fi inteles ca numarul „adevaratelor” piramide este prea mic si nu par sa dea importanta unui alt element, care ar fi trebuit sa aiba totusi o anumita relevanta. Daca piramidele ar fi fost morminte, ar fi trebuit sa se gaseasca in ele urme ale faraonilor care au fost inmormantati acolo; de ce nu s-a gasit insa nicio urma a mumiilor lui Kheops, Khefren si Mykerinos? In afara de asta, daca piramida lui Khefren ar fi fost mormAntul acestui faraon, cum se face ca Khefren a pus sa fie construita acea specie de citadela funerara dedicata lui si constituita practic dintr-un complex de doua temple?
Controversa 2: Sistemul de constructie al piramidelor
In al doilea rind, sistemul de constructie a piramidelor si tehnica adoptata de egipteni sunt inca misterioase, in asemenea masura incat, daca am vrea sa ridicam astazi, la distanta de 4.500 de ani, o piramida de dimensiunile celei a lui Kheops, ar trebui sa rezolvam o serie intreaga de probleme care ne-ar da serioase dureri de cap. Cei mai multi oameni sunt convinsi ca, in epoca noastra, a construi o piramida de 147 metri inaltime ar fi doar o problema de costuri. In realitate, nu e asa. Ajunge sa te gandesti ca blocurile din piatra din care este construita Piramida cea Mare cantaresc mai mult de 2 tone fiecare (unele, precum cele din camera sepulcrala, cantaresc chiar pina la 45 de tone) si ca este foarte greu, chiar cu tehnicile moderne, sa le urci la o inaltime de 147 m; darmite acum 4.500 de ani!
Trebuie sa adaugam ca nici problema blocurilor de piatra folosite ca material de constructie nu a fost bine lamurita si ca, potrivit versiunii istorice „oficiale”, aceste blocuri au fost taiate, lucrate si apoi transportate pina la Giseh din cariere situate la Assuan, adica la o departare de peste 700 de kilometri. Constructia propriu-zisa ar fi fost apoi realizata cu ajutorul unor planuri inclinate pe care trebuiau transportate blocurile pina in virf. Trebuie sa ne imaginam asadar un santier cu adevarat extraordinar, cu o piramida mereu mai inalta (147 m) avind alaturi un fel de drum artificial, suprainaltat, pe care erau transportate cu forta bratelor  blocuri de peste 2 tone.
Alta problema formidabila este aceea a miinii de lucru; cu toate ca studiile recente au redus cifra de 100.000 de muncitori indicata de istoricul grec Herodot, raman totusi serioase dubii, datorate faptului ca, oricum ar fi, 50.000 de oameni care muncesc in mijlocul desertului egiptean si care ridica, pe exceptionale planuri inclinate, greutati de 2 tone, consuma o cantitate considerabila de apa; s-a calculat ca, pentru fiecare muncitor implicat activ in constructie, trebuia sa mai fie cel putin inca un alt muncitor care sa care apa. Dupa cum se vede, problema mainii de lucru, in loc sa clarifice, complica si mai mult intregul tablou.
In aceasta poveste se mai gaseste inca o anomalie, de care istoricii nu si-au dat niciodata seama: Herodot precizeaza ca pentru a construi piramida lui Kheops au fost folositi 100.000 de oameni timp de 20 de ani, in vreme ce nu da nicio informatie privind constructia piramidelor lui Khefren si Mykerinos. Incongruenta este frapanta si pentru ca de Khefren este legata nu numai piramida, ci si Sfinxul (al carui chip se pare ca este al faraonului) si un complex de temple destul de important. In fata intregii serii de semne de intrebare, raspunsul „stiintific” a fost intotdeauna destul de vag, lasind cercetatorilor libertatea sa elaboreze cand o teza, cind alta.
Controversa 3: Cum de nu s-a mai putut construi ulterior alte piramide in Egipt ca cele 3 celebre?
In afara de cele 3 piramide de la Giseh – unicele care pot fi definite ca atare – in Egipt exista resturile a cel putin inca 20 de piramide sau, mai exact, de structuri distruse de timp din cauza saraciei tehnicii si a materialelor folosite pentru constructie. Interesant este ca, practic, toate aceste resturi ale tentativelor esuate de a construi piramide sunt, potrivit cronologiei faraonilor carora le sunt atribuite, ulterioare edificarii celor 3 piramide de la Giseh, ceea ce echivaleaza cu a spune ca, odata construite primele 3 exemplare, egiptenii au uitat cum sa le faca! Evident, este o absurditate: potrivit logicii, constructia primelor piramide ar fi trebuit sa dea ceva dureri de cap celor care le-au proiectat si celor care le-au realizat. Invatand incet-incet tehnicile de constructie, verificand costul materialelor necesare si descoperind orice alt secret pentru realizarea lor, egiptenii ar fi trebuit sa fie in masura sa construiasca piramide si mai grandioase, sau cel putin de acelasi nivel cu cele pe care le construisera deja. Si totusi, nu asa stau lucrurile. Potrivit datelor obiective, sub ochii tuturor, piramidele datate ulterior sunt doar niste biete gramezi de pietre.
Exista si piramide care se presupune ca ar fi „anterioare” celor de la Giseh, in numar de 4, localizate in Saqqara si Meidun. Cea mai cunoscuta dintre acestea este asa-numita Piramida cu trepte din Saqqara, care, in realitate, nu are nici macar forma de piramida, chiar daca este o forma alcatuita din 6 paralelipipede suprapuse (ca niste cutii, in scara, puse una peste alta). Aceasta piramida este atribuita faraonului Gioser, care a domnit cu doua secole inainte de Kheops. O alta piramida „anterioara” este aceea din Meidun, cunoscuta drept Falsa Piramida, poate pentru ca nici aceasta nu are forma de piramida, ci „de cutii suprapuse”. Putin mai departe, in localitatea Dahshur, exista alte doua piramide „anterioare”, dintre care una este numita Piramida Romboidala, adica nu exact de forma piramidala, si alta – Piramida Rosie sau „obtuza”. Ultima citata, care este in stare buna, are efectiv o forma si o dimensiune „de piramida”.
Cu alte cuvinte, se pare ca interpretarile moderne stabilesc o anumita teorie „generala” – precum ideea ca piramidele ar fi exclusiv morminte – si, dupa ce au stabilit-o, ignora toate detaliile care, de fapt, contrazic teoria sau, pentru a iesi din incurcatura, dau explicatii evident fortate, in contradictie cu propriile lor presupuneri. Mai clar inca: daca istoriografia sustine ca piramidele sunt mormintele faraonilor, cum se poate argumenta rational ca un faraon ar fi putut avea doua sau chiar trei? Exista in toate acestea un aer de nepotrivire care ne impiedica sa credem ca ar exista piramide „anterioare” celor de la Giseh, din moment ce acestea trei, de fapt, nici macar nu sunt piramide (una este chiar numita Falsa Piramida), una are o forma romboidala, iar ultima nu se stie exact carui faraon ii poate fi atribuita. De asemenea, ramane faptul ca piramidele clasificate drept „ulterioare” de catre arheologi se gasesc intr-o asemenea stare, ca nici macar nu este posibil sa fie comparate cu cele de la Giseh.
Piramidele egiptene nu au fost ridicate de egipteni!
Faptul ca piramidele nu au fost construite ca morminte si ca n-au fost egiptenii din epoca istorica cei care le-au ridicat este confirmat de concordanta a numeroase alte elemente care, altfel, potrivit interpretarilor date de arheologii moderni, n-ar avea niciun sens. Ne referim indeosebi la anumite diferente dintre Piramida cea Mare a lui Kheops si aceea a lui Khefren: in prima se gaseste o singura intrare si trei presupuse camere sepulcrale distincte, legate prin coridoare, galerii si pasaje; in cea de-a doua sunt doua intrari, una la nivelul solului si cealalta pe latura de nord, la 15 metri de baza, care conduc spre doua camere funerare diferite. Apare spontan intrebarea: de ce faraonul Kheops s-a gandit sa-si pregateasca trei camere sepulcrale, in vreme ce faraonul Khefren doar doua? Explicatia oficiala, oricit de modesta ar putea parea, este urmatoarea: Kheops, sau altcineva pentru el, s-a razgandit de doua ori, punand sa se construiasca succesiv a doua si a treia camera sepulcrala, poate din cauza „problemelor tehnice” (acest lucru este putin probabil, deoarece, daca exista trei camere, inseamna ca aceste probleme au fost oricum rezolvate).  Aceasta teza, desi evident fortata, este cea dominanta, astfel incat cele trei camere sepulcrale au primit respectiv numele de primul, al doilea si al treilea proiect. Singura explicatie valabila consta in presupunerea potrivit careia Kheops era un faraon atit de nehotarat, incat se justifica cei 20 de ani de munca indicati de Herodot.
Mitul lui Thot
Considerand asadar ca piramidele „adevarate”, acelea de la Giseh, in realitate nu sunt morminte de faraoni, suntem obligati sa precizam ce sunt si ce reprezinta ele. Inainte de a patrunde in aceasta enigma, este necesar sa clarificam mitul lui Thot, cel care a dat egiptenilor stiinta. Thot, nume care reprezinta nu atat un personaj autentic, cat vechea casta sacerdotala egipteana, este considerat de greci identic cu Hermes al lor, de la care au derivat cuvinte ce fac aluzie la mister, precum ermetic si ermetism, acest termen definind o anumita traditie cosmologica cu diferite intelesuri, precum alchimia, magia si astrologia. In simbolistica greaca, Hermes este reprezentat ca avand doua functii: aceea de mesager al zeilor si de interpret al lor (Hermeneutes), functie care-i atribuie un fel de rol de mediator intre Cer si Pamint, apoi cea de conducator al sufletelor (Psychopompos) din planul terestru la cel de dincolo. in afara de asta, mai este denumit Trismegistrul, „cel de trei ori mare”, atribut care in traditia araba devine „triplu intru intelepciune”.
Piramida cea Mare = mormantul lui Hermes?
Potrivit unei versiuni arabe, Piramida cea Mare nu este de fapt mormantul faraonului Kheops, ci acela al Profetului Henoch (Seyidna Idris), tatal lui Matusalem, figura ce se identifica cu Hermes si Thot, personaje mitice, sau, mai bine, cu principiul din care isi trage originea stiinta. Aici pare sa apara o dubla contradictie: pe de o parte, cum spuneam, in Piramida cea Mare nu s-a gasit nicio urma de mormant, ci doar un sarcofag gol; pe de alta, Henoch, sau Hermes, potrivit traditiei, nu a murit, ci a fost transportat direct in Cer. In consecinta, daca Hermes nu a fost inmormantat in Piramida cea Mare, dar, in ciuda acestui fapt, piramida este totusi numita „mormantul” lui, se poate deduce ca acolo a fost inmormantata stiinta lui, dat fiind ca numele insusi de Hermes, ca si acela de Thot, nu indica indivizi reali, ci principiul identificat cu ei.
Marea Piramida este reprezentarea Muntelui Sacru
Mai exista si un alt punct nebulos: daca Piramida cea Mare este locul unde se gaseste „ingropata” stiinta ermetica, de ce nu s-au gasit in ea hieroglife, inscriptii, picturi simbolice sau alte lucruri de acest fel? Daca acestea lipsesc (sau mai bine zis, nu au fost inca descoperite), inseamna ca piramida insasi, cu structura sa, este cea care contine taina, in primul rand pe aceea pe care ea o reprezinta in exterior si care nu poate fi decat traditionalul Munte Sacru, caruia i se poate da numele simbolic de Meru.
Potrivit simbolisticii traditionale, Muntele Sacru este acela care se gaseste la Pol, adica in punctul de echilibru si de imuabilitate, deoarece nu participa la miscarea terestra, si care in acelasi timp este varful Pamantului, punctul care se apropie cel mai mult si atinge Cerul. De aceea Muntele Sacru este locul in care se petrece transcendenta. In mod normal, el este reprezentat ca un triunghi ce contine la rindul lui un alt triunghi, in general mai mic si cu capul in jos (ca in cazul sigiliului solomonic – Steaua lui David). Acest al doilea triunghi este simbolul Grotei, la randul lui asimilat cu cel al Inimii, care are chiar infatisarea unui triunghi cu varful in jos.
In vreme ce Muntele reprezinta calea care conduce la Cer, Grota este imaginea Lumii, dominata de ceea ce o transcende, care este cu mult mai mare; nu mai putin, ca „imagine a Lumii”, Grota trebuie oricum sa contina reprezentarea Cerului si a Pamintului. Se va vedea cum aceasta simbolistica apare foarte evident si complet in cazul Piramidei celei Mari (Piramida este Muntele si in interiorul ei se gaseste Grota): si daca este asa, nu putem decat s-o privim din acest punct de vedere, adica drept un loc de initiere.
Ritualul initierii in Marea Piramida
Pentru o mai mare exactitate, ar trebui sa ne referim pe scurt la initiere, care consta in indeplinirea unui ritual special, destinat sa determine aparitia unei noi vieti pentru cine primeste initierea. Inaintea initierii propriu-zise, candidatul trebuie sa suporte anumite asa-zise probe initiatice cu caracter simbolic, care urmeaza o logica precisa si capata aspectul unei calatorii. Deoarece initierea constituie o noua nastere, candidatul trebuie sa moara in lumea profana, aceasta moarte fiind simbolizata prin inchiderea ochilor sau, oricum, prin intrarea intr-un loc intunecos. Se petrece deci coborarea lui in Infern (sa ne amintim ca si in crestinism Christos, dupa moarte, coboara in Infern), reprezentata de coborarea lui efectiva in grota – sau intr-un alt loc de initiere – care, bineinteles, este intunecoasa.
Odata ajunsa la nivelul cel mai de jos, are loc o proba; dupa ce este trecuta, incepe ridicarea pana in locul – tot dinauntrul Grotei – simbolic mai ridicat, unde se implineste renasterea, considerata o schimbare de stare propriu-zisa, careia ii urmeaza o iluminare, reprezentare a renasterii adevarate. Trebuie spus in aceasta privinta ca, in sens initiatic, in functie de tipul si de gradul de initiere, nu se petrece doar o a doua nastere, ci si o a treia nastere. Prima nastere simbolizeaza ceea ce se petrece la moartea oricarui individ, adica trecerea in sfera psihica sau subtila (care in sens religios devine Salvarea sau Pierzania); a doua nastere este insa accesul la adevaratul nivel spiritual, starea superioara „Salvarii”, atingerea Sublimului, adica a unei stari de pierdere a individualitatii si de unire cu Absolutul. In consecinta, a doua nastere se petrece in cosmos, in timp ce a treia nastere este chiar o nastere dincolo de cosmos si corespunde, ca sa folosim o expresie ermetica, unei iesiri din cosmos pentru a patrunde in acel nivel cu adevarat incomensurabil, care nici macar nu se manifesta, ci este perfectiunea totala, dincolo de orice limite pe care le presupune oricum o manifestare, chiar si psihica.
Cum Grota este imaginea Lumii, trebuie neaparat sa contina toate fazele initiatice: si daca luam in considerare felul cum este construita piramida, putem gasi imediat in ea toate elementele referitoare la un ritual initiatic. Asadar, piramida este aidoma Muntelui Sacru, care se gaseste la Pol, si exprima, daca putem spune asa, un varf care patrunde in Cer, unindu-se cu el si creand astfel legatura dintre Cer si Pamint. In acelasi timp, piramida este legata, ca intr-un puzzle, cu numeroase alte sisteme de simboluri, toate cu aceeasi semnificatie: reprezinta Osia Lumii, in jurul careia are loc miscarea, sau ciclul Pamintului; in orientarea ei catre nord reprezinta solstitiul de iarna, faza astronomica ce desemneaza inceputul ciclului terestru si care reprezinta, in cele din urma, din toate aceste motive, axa solstitiala de unire pe unde are loc coborarea sufletelor in Lume (nu intimplator accesul in Piramida Mare este situat pe latura de nord).
Imaginand deci un posibil ritual initiatic, se poate presupune ca survine in primul rind „moartea” din lumea profana a initiatului („moartea” inteleasa ca pregatire pentru initiere), dupa care urmeaza intrarea lui in intuneric, in interiorul piramidei, ceea ce constituie coborirea lui. Aceasta trebuia sa fie simbolizata prin „inchiderea ochilor”, facuta se presupune cu  pamant (sa ne gandim la simbolica opusa, de „deschidere a ochilor”, implinita de Christos in miracolul celui nascut orb). Probabil, aspirantul trebuia apoi sa coboare printr-un coridor stramt, care inca exista, pana la camera care se gasea cam la 31 de metri sub nivelul solului, sapata in roca, in precisa corespondenta cu virful, si pe care arheologii profani o numesc „primul proiect”, facind aluzie la faptul ca, dupa ei, faraonul Kheops si-ar fi schimbat ideea asupra locului unde sa-i fie asezata mumia.
Ajuns in aceasta camera, asezata la cea mai mare adancime, candidatul trebuia sa fie supus la o proba importanta, poate examenul vietii lui, dupa trecerea careia incepea „urcarea”. In acest punct se cuvine sa amintim ca, potrivit unei anumite viziuni asupra lucrurilor, sufletul, din spiritualitatea absoluta a Cerului, „coboara” de-a lungul axei solstitiale (adica de la Pol) pana in materialitate, care este viata terestra. La moartea individului, sufletul isi continua coborarea (constand in „materializarea” lui) pana in acel punct, opus Polului, care este Centrul Pamantului, si spre care converge, chiar si fizic, prin efectul gravitatiei, orice greutate terestra. Centrul Pamintului este, asadar, punctul unde materia patrunde in ea insasi si se anihileaza, fiind locul unde si sufletul, atingand, in acelasi fel, cea mai mare patrundere posibila in materie, se anihileaza sau isi urmeaza drumul. Evident, daca presupunem ca sufletul a ajuns la Centrul Pamintului urmand o axa perpendiculara, „coborarea” devine acum o „urcare” spre suprafata terestra, si de acolo spre Cer si Sublim.
Potrivit aceleiasi reprezentari, in interiorul piramidei, odata ajuns in camera subterana asezata la 31 de metri adincime, initiatul incepea o urcare analoaga, implinind in sens invers drumul lui pana la intersectia cu un alt coridor, care conduce la ceea ce acum este considerata camera sepulcrala propriu-zisa, numita Camera Regelui, sau presupusul „al treilea proiect”. In realitate, inainte de aceasta camera exista o alta intersectie si un alt coridor, care conduc la asa-zisa Camera a Reginei sau, in interpretarea moderna, la „al doilea proiect”; este probabil ca aici avea loc trecerea unei alte probe initiatice, si deci ajungerea la calificarea necesara pentru a accede la nivelul superior. Cu alte cuvinte, aici trebuia sa se petreaca „moartea” si, in acelasi timp, cea de-a doua nastere (nasterea in cosmos); in consecinta, aici se sfarsea intunericul si incepea sa se filtreze lumina.
Dat fiind ca aceasta „schimbare de stare” trebuia sa fie reprezentata pe parcursul initierii (coridorul din interiorul piramidei), se intelege de ce coridorul care conduce de la a doua camera („Camera Reginei”) la „Camera Regelui” („Inima”) se largeste foarte mult, asa incat, pentru o portiune de circa 47 de metri, se numeste Galeria cea Mare, datorita largimii si inaltimii ei, de circa 8 metri si jumatate; o largire excesiva potrivit arheologilor profani, dar foarte „normala” daca se considera ca in acest fel era reprezentat cosmosul.
Probabil, initiatul avea posibilitatea de a-l evalua perfect, pentru ca urcarea lui continua spre lumina provenita din camera superioara, Camera Regelui, unde gasea, asteptandu-l, un sarcofag gol, probabil acelasi sarcofag gol, despuiat, fara inscriptii sau alte ornamente, pe care arheologii profani l-au considerat, cu toate acestea, a fi cel al lui Kheops. Culmea ceremoniei initiatice trebuia sa se petreaca aici, alaturi de mormant: initiatul intra in sarcofag, care era inchis, si acolo avea loc a treia nastere, cea definitiva, dincolo de cosmos. Dupa ce era implinit ritualul, sarcofagul era redeschis, si acela care, din acest moment, devenise un initiat vedea inaintea ochilor o scena destul de diferita.
In realitate, in logica simbolurilor, acum camera trebuia sa fie luminata si incredibil de spatioasa si de inalta. Lumina provenea indeosebi din exterior prin cele doua conducte existente si astazi (considerate simple guri de aerisire) care „conduc” spre doua stele precise. Lumina iradia indeosebi de sus, dinspre acele cavitati superioare care se gasesc deasupra Camerei Regelui, numite in termeni moderni „camere de depozit”, reprezentare simbolica a unei lumini de ordin extracosmic.
Incheierea ceremonialului trebuia sa prevada deci un anumit tip de iesire din piramida, care, potrivit logicii urmate pina acum, ar fi trebuit sa se petreaca prin varf, numit in alte traditii varful solar sau ochiul cosmic. Piramida cea Mare nu are o deschidere de acest fel. Asadar, iesirea trebuia sa se faca neaparat prin unicul acces existent. Trebuie spus ca, in majoritatea traditiilor, exista o legatura intre „intrarea” si „iesirea” din Grota initiatica si directia „coborarii” si „urcarii” din axa solstitiala. In cuvinte obisnuite, intrarea in Grota este numita Poarta Oamenilor (corespunzatoare solstitiului de vara), si este plasata la sud, in timp ce iesirea este numita Poarta Zeilor (corespunzatoare solstitiului de iarna), si este asezata la nord. O astfel de situatie este exact aceea realizata in Piramida cea Mare: deoarece accesul este plasat pe latura de nord, cine intra se indreapta spre sud, in timp ce iesirea este orientata spre nord. Mai mult: coridorul are o anumita inclinatie si, fiindca piramida este aproape perfect orientata, la iesire, steaua care apare aliniata este Steaua Polara.
Cand au fost construite cu adevarat cele 3 mari piramide?
Pentru a incerca sa stabilim adevarata epoca a constructiei piramidelor este necesar sa ne intoarcem la versiunea araba, care identifica in Piramida Mare mormintul lui Henoch; in a doua piramida, aceea a lui Khefren, mormintul Maestrului lui Henoch si, in cea de-a treia piramida, aceea a lui Mykerinos, mormintul Maestrului acestuia. Aceasta traditie spune ca ridicarea celor trei piramide s-a petrecut inainte de Potopul Universal pentru a salva ceea ce putea fi pierdut, adica antica intelepciune. Asadar, daca aceasta este epoca, Maestrul lui Henoch nu poate fi identificat decat cu Seth, nume care apare in cosmogonia egipteana ca fiu al lui Adam, iar Maestrul lui Seth nu poate fi, deci, decat insusi Adam. Se intelege ca si pentru Seth, si pentru Adam, ca si pentru Henoch-Hermes, piramidele nu sunt locul efectiv al inmormantarii lor (se spune ca Adam ar fi inmormintat la Ierusalim, sub Golgota), ci locul de „fixare” a Stiintei lor, lucru implinit inaintea Potopului si, desigur, in iminenta acestuia; asta nu poate decit sa ne duca la epoca si la locuitorii Atlantidei, care si-au abandonat continentul, migrand dincoace si dincolo de Atlantic si ducind cu ei acea „stiinta a piramidelor”, care se regaseste in Egipt si in Mexic.
Cand s-a intimplat asta ne-o spune Platon: 9000 de ani inainte de epoca lui, adica acum 11.500 de ani, epoca mult mai indepartata decit acel 2500 i.Chr. pe care il indica istoriografia moderna, atotstiutoare si profana. In aceasta perspectiva, se poate gasi o cheie de lectura mai convingatoare pentru originile istoriei egiptene in figura faimosului rege mitic Menes, cel care a unificat cele doua Regate – Egiptul de Sus si cel de Jos, de atunci incepind epoca propriu-zis istorica. Numele Menes este acelasi cu al celorlalti regi cu rol analog de initiatori, adica Minos la Greci, Menw la celti, Manu la indieni si chiar Numa la romani (inversare silabica a lui Manu). In sensul cel mai profund, acest personaj este rege, dar mai ales Legislator; faptul ca este surprinzator prezent in traditii atit de diverse, pastrand chiar acelasi nume, demonstreaza doua lucruri: pe de o parte, ca trebuie sa-l privim nu atat potrivit criteriului de personaj autentic, ci drept un principiu, care-si poate gasi reprezentarea si intr-un grup de indivizi; pe de alta parte, drept comuna provenienta a indivizilor care reprezinta acest principiu la diferite popoare.
Am spus ca Menes egipteanul s-a indreptat spre nord si a ocupat Regatul Egiptului de Jos, care avea ca emblema culoarea rosie: culoare care este aceeasi cu a rasei atlantide, asa cum rosii se numeau si cei care au migrat din acel continent, in epoca de dinaintea potopului indicat de Platon, ducind cu ei legile si cunostintele unei civilizatii care se pregatea sa dispara. Nu intamplator poate fi citat aici Platon: termenul grecesc referitor la Hermes, Trismegistul, inseamna De Trei ori Mare, iar Piramida cea Mare este mormantul lui. Este hazardat deci sa se faca apropierea dintre aceasta tripla marime si cele trei piramide de la Giseh? Este exagerat sa o legam de renasterea care se petrecea in fiecare din ele si care permitea atingerea unei calificari la trei niveluri diferite? In sfarsit, este o intamplare ca Hermes este denumit Psihopomp, adica cel care conduce sufletele, cand se presupune ca, la sfarsitul calatoriei initiatice, individul atingea Sublimul? Poate ca toate acestea sint o interpretare gresita, dar cel putin nu atat de gresita pe cat este aceea a celor care considera viziunea anticilor drept identica cu cea actuala si care nu inteleg cate transformari s-au petrecut in decurs de milenii; iar daca gasesc o piramida intr-un desert, cred ca au gasit un mormant ciudat sau, si mai rau, o gramada de pietre.