Descoperire uluitoare a exploratorilor olandezi în pădurile tropicale din Indonezia: un trib care joacă şah şi are o literatură scrisă de 900 de ani

Imagine: generata de Microsoft Designer
În inima pădurii tropicale din Sumatra (Indonezia), o expediție olandeză a descoperit cu puțin înainte de începutul celui de-al doilea război mondial cel mai curios trib de canibali de pe glob: joacă șah, au o literatură scrisă, veche de 900 de ani, și se poartă în război mai corect decât „lumea civilizată”. Sunt canibalii din tribul Battak, un neam pe care oamenii de știință nu l-au putut cerceta până în anii 1930.
Exploratorii olandezi, care au pătruns în mijlocul acestor canibali, n-au știut ce să mai creadă în fața amestecului de barbarie și omenie, pe care îl înfățișau sălbaticii aceștia. Canibalismul lor este de trei feluri: mănâncă pe cei care au încălcat legile tribului, pe inamicii învinși în luptă și pe bătrânii tribului lor, ca semn de respect. Sângele ne îngheață în vine la auzul acestor grozăvii.
Canibalii aceștia trăiesc în sate. Când se ivește între sate o pricină de război, satul jignit trimite agresorului o frunză de palmier, cu un număr oarecare de crestături pe ea. Crestăturile arată după câte zile va începe războiul. Până atunci, inamicii pot trece dintr-un sat într-altul, fără să li se întâmple ceva. Satul care a primit frunza de palmier prin care e vestit că va fi atacat, își ridică de obicei o întăritură pe o înălțime oarecare, și ascunde aici cât mai mulți războinici.
În ziua hotărîtă pentru începutul războiului, această întăritură va fi atacată de inamic. Copiii, femeile, colibele, ogoarele sunt ferite de distrugere. Dacă cetățuia cade, apărătorii ei sunt uciși și mâncați, dar restul satului nu suferă nimic.
În mijlocul fiecărui sat al canibalilor Battak, exploratorii olandezi au găsit un fel de casă de stat în care se adună bărbații și joacă șah, un joc ale cărui reguli nu sunt tocmai regulile șahului nostru, dar care e totuși șah. Cum a ajuns jocul de șah în mijlocul acestor canibali, este o taină pe care exploratorii olandezi n-au izbutit s-o dezlege.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate