Sfantul mucenic Clement se naste in zilele imparatului Valerian (cca. 250 d.Hr.). Mama este credincioasa crestina, iar tatal pagan. La putin timp dupa nasterea copilului, sotul moare, iar femeia boteaza copilul cu numele de Clement, ce semnifica „mladita de vie”.
Cand copilul a ajuns la varsta de 12 ani, mama simtindu-si sfarsitul aproape, il roaga sa-l slujeasca pe Hristos. O alta femeie, pe nume Sofia, neavand copii, il ia in grija pe Clement. Clement si-a modificat trupul cu post si infranari: se hranea cu seminte si bea numai apa. La numai 20 de ani este facut episcop. Face multe convertiri printre pagani.
Dregatorul Domitian ii cere sa jertfeasca idolilor, dar Clement refuzand, este supus la chinuri. Este spanzurat gol pe un lemn, trupul ii este fierastruit, dar nu geme, ci in chinuri canta slavi catre Hristos. Trupul lui avea rani pana la os cand l-au coborat de pe lemn. Dar cu toate acestea, avea forta sa mearga singur. A fost aruncat in temnita, dar ranile s-au vindecat miraculos.
Este trimis la imparatul Diocletian, la Roma. Imparatul puse in fata lui doua randuri de lucruri: de o parte aur, haine de pret, podoabe, iar de cealalta parte unelte de tortura, paturi de fier, carbuni aprinsi. Aratandu-i bogatiile ii spuse ca vor fi ale lui daca jertfeste idolilor si, aratandu-i uneltele de cazna ii spuse ca sunt pregatite pentru aceia care nu cred in zeii romani. Clement ii raspunse ca bogatiile sunt trecatoare si el alege uneltele de cazna pentru a fi vrednic de Iisus. Imparatul ii raspunse ca a murit Hristosul lui, in timp ce zeii romani sunt fara de moarte. Sfantul a raspuns ca zeii nu puteau muri fiindca niciodata nu au trait, iar Christos a venit sa mantuiasca lumea si a inviat in a treia zi dupa moarte.
Furios, Diocletian a poruncit sa fie legat de o roata si batut cu toiagul de fier. In timpul supliciului, sfantul se ruga: „Intareste-ma, Doamne Iisuse Hristoase, sa pot trece prin toate fara slabire”. Imparatul a poruncit atunci sa-l loveasca peste gura si sa-i sfarme dintii. Apoi fu aruncat in temnita. Multi dintre romanii care fusesera prezenti la tortura au venit in temnita ca sa fie botezati.
Atunci, la miezul noptii, o lumina mare a strabatut din cer spre temnita aceea. Toti, privind in jos, au vazut un tanar frumos, in haina stralucitoare ca fulgerul, zburand cu aripi intinse si pogorandu-se spre sfantul mucenic. Pe urma, s-a apropiat de el si i-a incredintat o paine curata si un pahar de vin, facandu-se tot in clipa aceea nevazut. Toti erau uimiti. Sfantul Clement a inteles ca acela era sfant, trupul si sangele Mantuitorului.

Vazand ca niciunul dintre chinuri nu-i clinteste credinta, Diocletian il trimite imparatului Maximian. La Rodos, in timpul unui popas, este eliberat pentru a tine slujba. Aici face si cateva vindecari miraculoase.
La Nicodia, Maximian il da spre cercetare dregatorului Agripin. Este din nou batut. In temnita, vin insa ingerii sa-i mangaie suferintele. Este dat fiarelor, insa acestea refuza sa-l sfartece si se gudura langa el precum cainii langa stapan. Clement a fost impuns cu fierul rosu. Apoi a fost bagat intr-un sac si l-au pravalit in mare. Cand au desfacut sacul, sfantul era viu.
Vazand ca nu-i poate face niciun rau, Agripin il trimite la Ankeira, cu o scrisoare catre mai-marele cetatii, Curichie. Acesta il supune iarasi la chinuri. Sfantului i s-a pus pe cap un coif inrosit, dar la rugaciunile sale, acesta s-a racit. Inspaimantat, guvernatorul cetatii ii scrie imparatului Maximian. Clement este trimis la Amisia, este aruncat intr-o groapa cu var nestins. Dar facandu-se noapte, s-a coborat o lumina din cer si a stat straja. A doua zi, Clement era viu si nevatamat. Dar chinurile nu inceteaza: i se jupoaie pielea spinarii si este asezat pe un pat de fier inrosit. Dar, nici de aceasta data, focul nu-l vatama.
Sfantul a fost trimis inapoi la Maximian. Pe drum, ostasii si el duc lipsa de apa, dar cu ajutorul rugaciunii, sfantul scoate din pamant uscat un izvor. Imparatul da ordin sa fie bagat intr-un cuptor incins. Dupa o zi si o noapte petrecuta acolo, a scapat nevatamat.
Timp de 4 ani zace in temnita, dupa care, rusinat, imparatul, vazand „vitejia lui sufleteasca”, il supune la batai crunte. L- au mai pus cu spatele pe un pat din cuie subtiri si l-au batutpe piept cu ciomegele. A fost osandit la temnita pe viata. Imparatul Maximin, care i-a urmat lui Maximian, il trimite in cetatea natala Ankira. Mai-marele cetatii, Juchie, il supune din nou la cazne si il pune in lanturi.
Se apropie Craciunul. Mama lui adoptiva, Sofia, merge impreuna cu alti crestini la temnita. La rugaciunea lor, strajerii cad intr-un somn greu, si astfel sfantul evadeaza. Savarseste liturghia intr-o bisericuta sapata in stanca, unde proroceste venirea unui imparat crestin (indeplinita prin Constantin). Afland de evadare, dregatorul impreuna cu ostasii il surprind intr-o zi la slujba si ii taie capul.
Viata sfantului Clement impleteste realul cu neverosimilul. Cat reprezinta legenda si cat este viata adevarata?