Tibetul a atras dintotdeauna atentia celor care au incercat sa inteleaga sensul vietii si si-au pus intrebari cu privire la existenta si rolul nostru pe acest pamant, mai ales datorita faptului ca el reprezinta centrul budismului. Manastirile se afla sus in munti, iar cararile care duc acolo sint deosebit de periculoase, in special din cauza avalanselor care se produc foarte des, ingropand sub ele zeci de amatori porniti in cautarea iluminarii. Unui neinitiat insa ii este foarte greu sa afle tainele extrem de bine pazite in manastirile budiste. Chiar daca cineva reuseste sa ajunga cumva la o astfel de manastire, cei de aici sunt destul de laconici si nu au relatii cu strainii.
Lobsang Rampa, cercetator si scriitor care a trait mult timp in Tibet, a scris aproximativ 20 de carti ce au fost traduse in numeroase limbi, devenind in scurt timp bestseller-uri. El a calatorit mult, a vizitat manastiri budiste si a reusit chiar sa stea cu calugarii de acolo. Pentru a le castiga increderea, el a trebuit sa se adapteze la ritmul lent al vietii celor care traiesc aici, care, in afara de rugaciunile zilnice obisnuite, nu pronunta niciun cuvint de prisos. Calugarii isi pazesc cu multa grija tainele, dar pentru ca budismul propovaduieste atitudinea pasiva fata de rau si smerenia, ei nu-i alunga pe straini, dar nici nu au legaturi cu ei. Ca rasplata pentru rabdarea si numeroasele sale renuntari, Lobsang Rampa s-a putut bucura de intalnirea cu un calugar, ale carui destainuiri au meritat toate eforturile sale.
Pustnicii, de regula, se pot imparti in doua categorii: primii fac legamant de tacere vesnica si nu vorbesc cu nimeni, in nicio imprejurare. Ei traiesc inchisi si primesc hrana si apa pe care le-o aduce zilnic un servitor tacut. Cu cei din a doua categorie, adica aceia care nu au facut un astfel de legamant, este de asemenea foarte greu de stabilit o legatura, deoarece ei locuiesc in pesteri indepartate, unde se poate ajunge uneori cu riscul vietii. Lobsang Rampa a perseverat si a reusit sa intre in legatura cu un pustnic din cea de-a doua categorie.
Sihastrii, care isi petrec zeci de ani in solitudine, ii intampina cu multa prietenie pe calatorii care reusesc sa ajunga acolo: negustori sau monahi pribegi. Cu toate acestea, pentru a te putea bucura de atentia unui monah, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare. La inceput, sihastrul il examineaza pe musafir. Anii de singuratate i-au ascutit intr-atata simturile, incat el poate vedea clar aura musafirului. Cateodata, chiar si atunci cind monahul este convins de onestitatea persoanei din fata sa, el o supune la diferite incercari si este de ajuns o mica imprudenta din partea acesteia, pentru ca sihastrul sa nu mai rosteasca niciun cuvant.
Intalnirea cu un monah orb
Petrecand multe zile in compania sihastrului respectiv, Lobsang Rampa a incercat sa-i castige acestuia increderea. Desi era orb, acesta se comporta cat se poate de normal, stiind intotdeauna unde se afla oaspetele sau si ghicindu-i de fiecare data intentiile. Intr-una din seri, batranul l-a rugat pe Rampa sa pregateasca ceaiul, dupa care a inceput sa-i vorbeasca fara graba despre Gradinarii Pamantului.

OZN-urile din Tibet
Cele relatate de batranul orb l-au uimit pe Rampa. Este adevarat ca uneori, in timp ce calatorea prin Tibet, el vazuse deseori fenomene ciudate, pe care ufologii contemporani le-ar fi numit fenomene OZN (Lobsang Rampa si-a scris cartile in anii 20-30 ai secolului al XX-lea). Locuitorii din zona priveau insa fenomenul ca pe ceva normal, numind aparatele de zbor care ale zeilor. Lobsang Rampa a vazut un astfel de car al zeilor chiar deasupra pesterii in care locuia sihastrul. La intrebarea pe care el i-a adresat-o sihastrului privind cele vazute, acesta i-a raspuns linistit: Acestia sunt Gradinarii Pamantului.
Lobsang Rampa nu a insistat cu intrebarile si foarte curand rabdarea i-a fost rasplatita, deoarece sihastrul i-a dezvaluit cercetatorului ceea ce numea el marea taina. Viata sihastrului fusese plina de incercari. Inca din tinerete el cazuse in mainile soldatilor chinezi, care-l supusesera la torturi inimaginabile ce au culminat cu scoaterea ochilor. Tanarul monah s-a tarat tot mai sus si mai sus, de parca o forta nevazuta il tragea spre inaltul cerului. Drumul era lung si anevoios, iar singura hrana a monahului orb erau lastarii plantelor care se incumetau sa creasca acolo. La un moment dat, monahul si-a pierdut cunostinta, iar cand s-a trezit se afla intr-un pat confortabil. El nu putea vedea ce se petrecea in jurul sau, dar toate celelalte simturi ii spuneau ca se afla intr-un loc foarte ciudat. Un glas prietenos l-a anuntat ca a fost salvat de Gradinarii Pamantului si ca se afla in deplina siguranta. Acelasi glas i-a spus ca a fost ales ca reprezentant al Pamantului si ca va trebui sa vorbeasca in numele acestuia in fata Ligii Lumilor Unite.
Monahului orb i-a fost atasata o telecamera
Povestirea monahului era uimitoare. El i-a descris lui Rampa o baza a extraterestrilor si aparatura care se afla acolo, cu foarte mare exactitate. Pentru ca el sa poata vedea, extraterestrii i-au atasat un aparat pe care astazi l-am putea numi telecamera. Chiar daca cineva s-ar gandi ca povestirea fusese rodul imaginatiei lui Rampa, este clar ca el nu avea de unde sa aiba idee macar despre o serie de inventii de varf ale chirurgiei sfarsitului de secol XX.
Din spusele monahului, Rampa a tras concluzia ca baza extraterestrilor se afla asezata strategic, pe un platou inalt. Aici se gaseau nenumarati vulcani stinsi, ale caror cratere puteau fi folosite pentru dispunerea unei baze secrete, iar podisul insusi era un loc ideal pentru aterizarea unor nave interstelare. In afara de asta, muntii si platoul sunt in permanenta acoperiti de nori, astfel ca baza nu poate fi observata din avion sau cu ajutorul satelitilor.
Locuitorii Atlantidei au declansat Potopul
Ajungand la baza extraterestrilor, monahul a nimerit intr-o lume fantastica, pe care o creasera niste fiinte foarte asemanatoare cu oamenii. La intrebarea cum aratau extraterestrii, monahul a raspuns laconic ca intre ei si oameni nu erau mai multe deosebiri, ca intre europeni, asiatici sau africani. Extraterestrii i-au povestit monahului despre numeroasele lor contacte cu pamantenii, care fusesera insa soldate cu esecuri, in mare parte datorate faptului ca cei contactati considerau cele vazute drept halucinatii.
Gradinarii Pamantului i-au spus apoi monahului o lunga poveste legata de istoria Atlantidei, ai carei locuitori intrasera in contact cu extraterestrii, iar unii dintre ei avusesera chiar si copii cu acestia. Elita conducatoare din Atlantida avea insa alte planuri in legatura cu extraterestrii, astfel ca, in cele din urma, locuitorii Atlantidei au ajuns in posesia energiei nucleare. Povestirea monahului orb poate parea de domeniul fantasticului, dar sa nu uitam ca monahul, care nu parasise niciodata Tibetul si ale carui cunostinte se aflau la nivel de Ev Mediu, nu putea avea nici macar idee despre ceea ce numim fizica nucleara si aplicatiile acesteia.
Descrierea exploziei nucleare ce urmase era reprodusa cu o uluitoare exactitate. Aceasta declansase Potopul, iar extraterestrii asistasera neputinciosi la disparitia Atlantidei. Pentru a evita repetarea unor astfel de tragedii, extraterestrii hotarasera sa intre in contact doar cu pasnicii monahi sau cu oameni al caror nivel spiritual era foarte ridicat. Calea aleasa de ei era lunga, dar numai in acest mod putea fi pregatita omenirea in vederea contactului cu o civilizatie extraterestra.
Unele tehnologii descrise in anii ’20 au aparut recent
Revenind la relatarea facuta de monah, trebuie amintit faptul ca insasi descrierea tehnologiei era uimitoare, chiar si pentru cei care au facut cunostinta cu tehnologiile avansate din ultimii ani. Fara indoiala ca au existat multi autori de literatura SF care, pe parcursul catorva zeci de ani, au intuit aparitia realitatii virtuale, dar nimeni nu putea face acest lucru in anii ’20. In ceea ce-l priveste pe Lobsang Rampa, oricata fantezie ar fi avut, nu avea cum sa vorbeasca despre reprezentari tridimensionale observate cu ajutorul unor casti speciale sau despre manusi care puteau pipai obiectele, intrucat acest lucru este posibil doar in zilele noastre. In afara de asta, experimentele de proiectare a realitatii virtuale pe scoarta cerebrala, in special in portiunile ce raspund de perceptii, sunt deocamdata in curs de desfasurare, fara a fi obtinute succese deosebite.
Monahul a fost cuplat la o baza de date
Dupa ce a fost cuplat la o baza globala ce continea informatii privind nenumarate lumi ale Universului, monahul a aflat lucruri noi despre uniunile galactice, a vazut activitatea desfasurata de extraterestri privind corectarea evolutiei biosferei. Cu acest prilej, el a aflat ca varsta medie a extraterestrilor era de 5.000 de ani. Foarte recent, cercetatorii au stabilit ca, prin folosirea tuturor resurselor organismului uman, pamantenii vor ajunge la venerabila varsta de 5.000 de ani! Aceste date au fost date publicitatii la 80 de ani dupa publicarea cartii lui Lobsang Rampa. Sa fie si asta o noua coincidenta sau batranul monah orb cu care statuse el de vorba avea cunostinte de bioenergie pe care le au doar cercetatorii contemporani?
Calatoria monahului in alte spatii
Uimitoare este, de asemenea, descrierea amanuntita a batranului monah legata de calatoria lui catre alte constelatii, calatorie descrisa corespunzator nivelului lui de intelegere. El a descris aceasta calatorie ca o trecere de la o fereastra la alta, de la un tablou la altul. Unul dintre extraterestri i-a atras la un moment dat atentia: multe din lucrurile pe care le vezi vor fi curand inventate si pe Pamant.
Monahul a putut vedea, de asemenea, si planetele, ale caror populatii traiau in deplin acord si intelegere, dupa ce in prealabil fusesera distruse toate armele. Dupa parerea extraterestrilor, un astfel de nivel de dezvoltare spirituala nu putea fi atins prea curand pe Pamant. Ei ii permisesera sarmanului monah sa aiba acces la cunostintele lor, stiind ca el nu le va transmite si ca nimeni nu le va putea utiliza in scop de distrugere.
Beneficiar indirect al experientei uimitoare a monahului orb si al informatiilor despre extraterestrii cu care acesta intrase in contact a devenit si Lobsang Rampa. El a scris despre toate acestea cu aproape 80 de ani in urma, fara a se gandi la faptul ca vreodata va fi crezut sau nu.