Carlos Castenada (1925-1998) a fost un autor peruviano-american, care a detinut un doctorat in antropologie. Incepand cu lucrarea sa intitulata „Învataturile lui Don Juan” (1968), Castenada a scris o serie de carti, in care el descrie experienta sa in samanism. Cartile, scrise la persoana I, relateaza experientele pe care Castenada le-a avut sub tutela lui Yaqui „Omul cunoasterii”, numit Don Juan Matus. Cartile sale s-au vandut in mai bine de 28 de milioane de exemplare, in 17 limbi. Criticii au sugerat ca operele sale sunt de fictiune; fanii sai cred insa in realitatea cartilor, ele descriind practicile care conduc la marirea constiintei.
Iata un fragment dintr-una din cartile sale si ce raspunsuri ne ofera „Omul cunoasterii”, cu privire la un subiect care a preocupat dintotdeauna omenirea: moartea.
Intrebare: Ce se intampla atunci cand murim?
Raspuns: Moartea ne atinge pe toti, dar nu este la fel pentru toti. Totul depinde de nivelul de energie al fiecaruia. Moartea unei persoane extraordinare este sfarsitul calatoriei, momentul in care ea a intors „Vulturului” („Spiritului Suprem”) toata constiinta pe care a obtinut-o atunci cand se afla in viata. Dar, pentru cei care isi disipesc energia, moartea e ca un vis plutitor, plin cu baloane de amintiri sterse, si apoi nimic.
Intrebare: Vrei sa spui ca, atunci cand noi visam, noi ne apropiem de starea de moarte?
Raspuns: Nu numai ca ne apropiem, noi ne aflam acolo! Dar, din moment ce vitalitatea trupului nostru ramane intacta, noi ne putem intoarce. A muri inseamna literalmente un vis. Atunci cand o persoana obisnuita viseaza, ea nu e capabila sa-si concentreze atentia pe nimic. Ea nu are altceva decat amintirile sale fragmentate. Daca persoana moare, diferenta e aceea ca visul se lungeste, iar ea nu se mai trezeste. Acesta este visul mortii. Calea mortii il duce intr-o lume virtuala de aparente, unde el va contempla materializarea credintelor sale, paradisurile sale si iadurile sale, dar nimic altceva. Aceste viziuni vor disparea in timp, odata ce amintirile se epuizeaza.

Intrebare: Si ce se intampla cu sufletele celor care mor?
Raspuns: Sufletul nu exista, ceea ce exista este energie. Odata ce corpul fizic dispare, singurul lucru ramas este o entitate de energie alimentata de memorie. Unele persoane au uitat atat de mult de ei insisi, incat vor muri aproape fara sa-si dea seama. Ele sunt asemenea oamenilor cu amnezie, care uita tot timpul. Cand mor, acei oameni se dezintegreaza aproape instantaneu, „impulsul lor de viata” (adica viata dupa moarte) dureaza doar cativa ani, cel mult.
Cu toate acestea, cei mai multi oameni au nevoie de ceva mai mult timp pentru dezintegrare, intre 100 si 200 sute de ani. Cei care au avut vieti pline de semnificatie pot rezista dupa moarte chiar si jumatate de mileniu. Iar cei care au fost capabili de a crea legaturi cu masele de oameni, isi pot pastra gradul de constientizare de dupa moarte, timp de milenii intregi.
Intrebare: Cum se realizeaza acest lucru?
Raspuns: Prin atentia acordata de urmasii lor. Aceasta asta a fost intentia celor care, in trecut, au practicat mumificarea marilor personalitati. Dar, in mod ironic, aceasta este cea mai mare dauna pe care poate fi aplicata energiei. Daca doriti sa pedepsiti o persoana, atunci ingropati-l intr-un sicriu de plumb; confuzia ei nu se va termina niciodata.