Rene Magritte (1898-1967) a fost un renumit pictor belgian suprarealist. Este cunoscut pentru tablourile sale care ne bulversează sentimentul realității prin juxtapuneri și scene neobișnuite, în care lucruri obișnuite sunt plasate în contexte neașteptate.
Realismul uneori exact al picturilor sale subliniază și scoate în evidență imposibilitatea circumstanțelor pe care le pictează, o temă comună în suprarealism. Magritte a fost un om al vremurilor sale și un adept al mișcării suprarealiste. Totuși, privite mai îndeaproape, multe dintre picturile lui Magritte conțin și un strat mai profund de semnificație, ca un început de dezvăluire a travaliului interior al mintii sale inconștiente.
La începuturi, Magritte a pictat mai ales nuduri feminine, multe dintre acestea ale soției sale, Georgette Berger. Aceste lucrări sunt ușor abstracte și reprezintă celebrarea artistică clasică a trupului feminin. Mai târziu, în anii ’20, a adoptat o nouă direcție de creație suprarealistă și a început să picteze opere destul de diferite de lucrările sale de început, atât ca imagine, cât și ca emoție.
În pictura sa din 1940, intitulată „Dorul de casă”, un bărbat cu aripi negre se sprijină de parapetul unui pod, privind în zare. În spatele lui stă așezat un leu, leul și bărbatul sunt cu spatele unul la celălalt, fiecare privind în direcții opuse. Ținuta în întregime neagră a bărbatului, în combinație cu aripile lui negre, amintește de îngerul morții, în timp ce prezența leului adaugă un pregnant sentiment de rău augur.
O ceață galbenă în aer face dificilă localizarea în timp a evenimentului. Scena sugerează lipsa timpului, o trăire care ne apare uneori în momente de șoc puternic. Ca întreg, evocă un sentiment de melancolie. Titlul tabloului, „Dorul de casă”, confirmă dispoziția generală de tristețe creată de imagine. Scena are loc pe un pod arcuit, probabil peste un râu.