Criteriile de verificare a autenticitatii si veridicitatii amintirilor din vieti anterioare sunt aceleasi cu cele pentru verificarea amintirilor de saptamana trecuta, luna trecuta sau din urma cu zece ani. Trebuie sa recuperam amintiri specifice, cu cat mai multe detalii, si dovezi independente, cel putin pentru o parte din ele. (Nici amintirile noastre recente nu pot fi confirmate mereu si in totalitate, ci doar o parte din ele.) Desigur, amintirile din vietile anterioare sunt mult mai greu de verificat decat cele din viata actuala. Ele nu contin totdeauna informatii concrete verificabile.
Dovezile sunt mai greu de gasit, deoarece evenimentele pe care incercam sa le confirmam sunt mult mai vechi si deseori implica alte tari si culturi. Putine amintiri din vietile anterioare permit acelasi grad de verificare ca acelea spontane relatate de Stevenson, care sunt de obicei mai recente si mai bogate in detalii. Totusi, in cazuri rare, imprejurarile permit verificarea amintirilor din vietile anterioare cu detalii remarcabile, asa cum arata cele doua cazuri prezentate in continuare, in aceste cazuri, cele mai neobisnuite aspecte ale acestor experiente au putut fi verificate prin cercetare istorica.
Cazul lui Karl
Experientele lui Karl de memorie karmica au inceput sa apara in timpul sedintelor de terapie cu metoda strigatului primordial. Materialul a continuat sa iasa la suprafata si sa se definitiveze in sedintele de respiratie holotropica, in timpul unui seminar de o luna la Institutul Esalen.
Intr-o faza incipienta a terapiei, cand Karl retraia diverse aspecte ale traumei nasterii, a inceput sa vada fragmente din scene dramatice, situate parca in alta tara si intr-un alt secol. Scenele erau insotite de emotii puternice si senzatii fizice si pareau sa se afle intr-o relatie profunda si intima cu viata lui, desi niciuna din ele nu avea legatura logica evidenta cu biografia lui actuala. A avut viziuni cu tuneluri, depozite subterane, baraci militare, ziduri groase si fortificatii ce pareau a face parte dintr-o fortareata situata pe o stanca, cu priveliste la tarmul oceanului. Aceste scene erau amestecate cu imagini de soldati in diferite imprejurari. Karl a fost derutat, fiindca soldatii pareau sa fie spanioli, insa peisajul semana mai mult cu cel din Scotia sau Irlanda.
Cat timp procesul a continuat, scenele au devenit mai dramatice si mai complicate. Multe dintre ele reprezentau lupte crancene si maceluri sangeroase. Desi era inconjurat de soldati, Karl s-a identificat cu un preot si a avut la un moment dat o viziune profunda cu o Biblie si o cruce. In acest moment, a vazut un inel cu sigiliu la mana lui si a recunoscut initialele de pe acesta. Fiind un artist talentat, a decis sa ilustreze acest proces straniu, chiar daca la vremea respectiva nu l-a inteles. A realizat o serie de desene si cateva picturi cu degetele, facute impulsiv, dar foarte elocvente. Anumite imagini zugraveau diferite parti ale fortaretei, altele, scene sangeroase, iar cateva, experientele lui proprii, intre care si o scena in care a fost strapuns cu o sabie, aruncat peste meterezele fortaretei si a murit pe plaja. A desenat de asemenea inelul cu sigiliu si initialele de pe el.

Pe masura ce a scos la lumina tot mai multe fragmente din poveste, a descoperit legaturi semnificative cu viata lui actuala. Si-a dat seama ca multe trairi emotionale si psihosomatice, ca si problemele lui din relatiile interpersonale din acea perioada a vietii lui cotidiene aveau o legatura clara cu acest proces interior si cu misteriosul eveniment din trecut. Un punct de cotitura a fost marcat de momentul in care Karl a decis, manat de un impuls, sa-si petreaca vacanta in vestul Irlandei. La intoarcere, cand a vazut pentru prima oara imaginile fotografiate pe coasta vestica a Irlandei, si-a dat seama ca facuse unsprezece fotografii consecutive cu acelasi peisaj, care nu parea prea interesant. A luat o harta si a identificat locul unde se afla in acel moment si directia in care a fotografiat. Si-a dat seama ca locul care i-a atras atentia era ruina unei vechi fortarete, numite Dun An Oir sau Forte de Oro (Fortareata de Aur).
Banuind ca exista o legatura intre aceasta si experientele lui din autoexplorare, Karl a decis sa studieze istoria cetatii Dun An Oir. A descoperit, spre imensa lui surpriza, ca in perioada lui Walter Raleigh, fortareata a fost ocupata de spanioli si apoi asediata de britanici. Walter Raleigh a negociat cu spaniolii si le-a promis ca ii va lasa sa paraseasca teferi fortareata daca deschid portile si se predau in fata britanicilor. Spaniolii au acceptat conditiile, dar britanicii nu si-au tinut promisiunea. Dupa ce au patruns in fortareata, i-au macelarit fara mila pe spanioli si i-au aruncat peste metereze, lasandu-i sa moara pe tarmul oceanului.
In pofida acestei confirmari absolut uimitoare a povestii pe care o reconstituise cu mult efort in sedintele de terapie, Karl nu a fost multumit. A continuat sa caute in arhive pana cand a descoperit un document special despre Batalia de la Dun An Oir, din care a aflat ca un preot insotise soldatii spanioli si murise impreuna cu ei. Initialele acestui barbat erau identice cu cele pe care le-a vazut Karl in viziunea cu inelul cu sigiliu si pe care le-a infatisat intr-unul din desenele lui.