In Vechiul Testament nu este clara semnificatia duhurilor. Uneori, traducatorii scriu „dumnezei” acolo unde scriitorii moderni ar folosi „spirite” (1 Regi 28:13, „un dumnezeu iesind din pamant”). Duhurile pot fi reprezentate prin statuete sau figurine pentru venerare. Aceasta practica a fost unanim condamnata de profetii Israelului, dar cu neputinta de dezradacinat. In Luca 8:27-33, cuvintele „duhuri” si „demoni” sunt folosite cu acelasi sens. Fiintele acelea nu puteau fi vazute, dar aparent erau duhuri rele care aveau nevoie de trupuri in care sa traiasca, pe care sa le „posede”.
Credinta ca duhurile pot „poseda” persoane este larg raspandita in Africa, Grecia si in toata Asia. Duhul care poseda va vorbi prin gura victimei sale, asa ca, deseori, se crede ca un pacient schizofrenic este posedat de un duh. Oamenii vor incerca sa inteleaga ce zice pacientul, crezand ca spusele sale s-ar putea sa fie oracolul duhurilor, cum era, intr-adevar, cazul in Luca 8, cand duhurile l-au proclamat pe Iisus fiul lui Dumnezeu. Departe de a bate campii, ca un nebun, omul posedat dezvaluie adevarul, asa ca trebuie luat in serios in contextul biblic.
Popoarele din Orientul Mijlociu au crezut din toate timpurile – si inca mai cred – ca lumea este plina de duhuri invizibile care zboara prin aer sau traiesc in copaci, in case, fantani si in multe alte locuri. In timp ce sufletul este totdeauna omenesc, fragil si slab in ce priveste moralitatea, leganat incoace si incolo de multele sale emotii, ca o trestie in vant, dar atragator si adesea iubitor, duhul poate fi independent de trup si poate calatori prin spatiu. Multe duhuri nu sunt deloc omenesti; ele pot fi duhuri din natura, animale sau chiar djinni, duhuri rele, satane etc.
In nicio limba nu se poate face o distinctie precisa intre suflet si duh; nu putem echivala usor cuvintele din diferite limbi: fiecare este expresia unei culturi unice si a unui mod de a gandi sau a unei cosmologii. Fenomenele naturale si plantele pot fi definite in mod stiintific, dar sufletele si stafiile vor fi totdeauna supuse experientei personale a vorbitorului. Este specificul unei limbi ca ea sa creeze cuvinte cu sensuri vagi, ca vorbitorii individuali si scriitorii sa-si exprime experientele si sentimentele personale.
Potrivit traditiei islamice, imparatia duhurilor este mai mare decat pamanturile oamenilor si ale animalelor laolalta. Imparatia lor umple aproape tot spatiul dintre cer si pamant. O anumita parte din aceste duhuri crede intr-unul Dumnezeu, dar altele sunt demoni necredinciosi; unele venereaza focul, altele soarele, luna sau vreo stea; sunt unele care adora apa, ca si cum aceasta ar fi o zeitate. Duhurile care se tem de Dumnezeu raman mereu langa oamenii cu minti asemanatoare cu ele, cu scopul de a se apara impotriva pacatelor si nenorocirilor. Celelalte tipuri de duhuri incearca intr-una sa-i necajeasca si sa-i batjocoreasca pe oameni sau incearca sa-i ispiteasca. O fac cu usurinta, deoarece ei se pot face invizibili.
Dupa ce i s-a dat comanda tuturor duhurilor, Solomon si-a exprimat dorinta de a-si vedea noii supusi in formele lor naturale. In curand, regele a vazut o multime de spirite, care aveau infatisari atat de monstruoase, incat chiar si regele lor omenesc s-a speriat. Nu stiuse ca fiinte atat de urate si diforme traiau in Univers: cai cu cap omenesc, camile cu aripi de vulturi puternice, fixate pe cocoase, pauni cu coarne pe cap, barbati cu picioare de magar. Intrucat Solomon stia ca Jannu era stra­mosul tuturor duhurilor, l-a intrebat pe ingerul comandant de ce variaza atat de mult trasaturile fizice ale acestor descendenti, toti verisori, care ar fi trebuit sa prezinte o oarecare asemanare de familie. Ingerul a raspuns: „Oh, rege, aceste duhuri au pacatuit deseori impotriva legilor lui Dumnezeu, imperechindu-se cu diverse creaturi, asa ca odraslele lor au devenit monstri. Fiecare specie a creaturilor lui Dumnezeu se poate casatori doar in cadrul ei.”