Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)
Oamenii de ştiinţă spun că acum 65 milioane de ani un asteroid cu un diametru de 10 kilometri a lovit peninsula Yucatan din Mexic. Atunci se spune că, urmare a acestui impact și a modificărilor dramatice petrecute pe Terra, au dispărut dinozaurii, precum şi alte vieţuitoare.
Dar asta nu e tot; Pământul este cam tot timpul în pericol de a fi lovit de un corp ceresc imens. De exemplu, în martie 1989 un asteroid cu un diametru de aproape 1 kilometru a intersectat orbita planetei noastre la o distanță de aproximativ 700.000 kilometri. Altfel spus, Pămîntul părăsise locul prin care trecuse asteroidul de numai 6 ore! Umanitatea a fost în pericol la o distanță de numai 6 ore. O fi soarta?
În ianuarie 1991, un alt asteroid, de data asta cu un diametru mult mai mic, de numai 10 metri, a trecut la numai 160.000 kilometri de Pământ, ratând întâlnirea şi de data asta. Aceasta este, de altfel și cea mai mică distanță înregistrată în epoca modernă la care un obiect ceresc a trecut pe lângă noi.