E incredibil cum a putut celebra cântăreaţă de muzică populară, Maria Lătăreţu, să-şi prevestească propria moarte cu o lună înainte!

Maria Lătăreţu a fost una dintre cele mai îndrăgite artiste din muzica populară românească. Născută în anul 1911, ea a murit pe 27 septembrie 1972, la doar 61 de ani. Deşi legenda spune că ar fi decedat din cauza unei congestii cerebrale, chiar pe scena căminului cultural din Comuna Româneşti (jud. Botoşani), în realitate artista a murit în camera de oaspeţi a căminului, după terminarea concertului de muzică populară.
Dar, legat de Maria Lătăreţu, mi se pare foarte interesant felul în care ea a reuşit să-şi prevestească propria moarte. Nora artistei, Ioana Lătăreţu, povesteşte despre soacra ei:
„A avut presentimentul morții. Cu o lună și ceva înainte de a muri a adus o maramă de la Tismana: „Asta e marama de moarte”, a zis… Mi-a și zis: „Să nu mi-o înfășori pe cap, să mă strâng cu ea de gât pe lumea cealaltă, să mi-o așezi în lungul tronului, că așa zic oltenii la sicriu. Și să nu-mi pui pantofii de scenă, că ăia mă strâng”.
Cu exact o lună înainte de a muri, a visat-o pe Sfânta Parascheva. I-a zis în vis că a venit să o ia. Și mămica s-a rugat: „Mai lasă-mă o lună măcar, că am nepoțelul mic, trebuie să intre la liceu. Și Sfânta Parascheva i-a zis: „Marie, pentru rugăciunile și pentru credința ta, te mai las o lună”. Și exact după o lună a murit. Uitați ce presentimente a putut să aibă!”.
E extraordinar cum unii oameni sunt în stare să aibă o capacitate atât de mare de a-şi prevesti propria moarte… Oare cum o fac?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate