Imagine: generata de Microsoft Designer
Într-un interviu dat de Elon Musk pe 22 iulie 2024, proprietarul lui Tesla și SpaceX, miliardarul Elon Musk, a vorbit despre fostul şef Google, Larry Page, și opiniile lor contrare despre Inteligența Artificială (AI). Musk a avut această conversație cu Dr. Jordan B. Peterson de la „Daily Wire”. Miliardarul vorbea despre originile ChatGPT, startup-ul pe care l-a co-fondat în 2015 și l-a părăsit în 2018.
Și-a amintit despre vremea respectivă spunând: „Am fost foarte apropiat de Larry Page, care este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei”. El a adăugat că pentru o lungă perioadă de timp, nu avea locuinţă în Bay Area și obișnuia să stea doar la un prieten, inclusiv acasă la Larry Page.
Musk a spus că atunci el și Page aveau aceste discuții despre AI și că a devenit tulburat pentru că Page nu era suficient de preocupat de siguranța AI. Musk a spus apoi că punctul de vedere al lui Page a fost: „În cele din urmă, ne vom încărca cu toții mințile pe computer și toţi vom fi doar roboți”. Dr. Peterson a susţinut îngrijorarea lui Musk, afirmând că un astfel de viitor ar fi asemănător cu „moartea umanității”.
.@elonmusk: [Larry Page’s] view is, if I’m not misspeaking, that ultimately we will all upload our minds to the computer and everyone will just be robots.@jordanbpeterson: There’s not much difference between that and the death of humanity. pic.twitter.com/a6D3HcLXiW
— Daily Wire (@realDailyWire) July 22, 2024
P.S. Mă amuză cum cei doi moguli ai tehnologiei (Elon Musk şi Larry Page) se ceartă din cauza AI. Dacă fostul şef Google îşi doreşte ca oamenii să-şi uploadeze minţile în calculator, Elon Musk vrea ca să aducă calculatorul în minţile noastre, prin cipurile sale de la Neuralink (vezi articolul „În viitor, nu vor mai exista telefoane mobile, ci doar microcipurile mele Neuralink, implantate în creierele voastre” – prezice Elon Musk pe X). Până la urmă, cine e „băiatul bun” şi cine e „băiatul rău”?