În partea de nord-vest a Franței există o regiune numită Bretania, iar aici găsim un mic sat pe nume Carnac, în care se găsesc cunoscutele „pietre de Carnac”, care sunt împraştiate peste tot pe câmpurile sale. Pietrele Carnac sunt o colecție de monoliți (numiți de obicei megaliți), care variază în mărime și grosime, de la roci mici, împrăștiate, rotunde, până la roci masive, ascuțite, care au şi peste 6,5 metri.
Pietrele din Carnac au fost aduse aici de oamenii de vechime, care le-au lăsat pentru eternitate. Unele pietre de Carnac sunt aliniate ca şi morminte pustii; altele sunt de fapt forturi de piatră. Ceea ce este mai interesant este faptul că aceste pietre se îndreaptă de pe țărmul francez în ocean. E clar că ele, la un moment dat, au existat pe un teren solid – cel puțin asta cred cercetătorii. Aşadar, o schimbare dramatică a nivelului apelor au adus aceste pietre în ocean. Nivelul oceanului s-a schimbat dramatic în urmă cu aproximativ 12.000 de ani. Aşadar, cine a instalat aceste pietre aici?
Unii cercetători cred că aceste pietre fac parte din orașul pierdut Atlantida. Se spune că Atlantida a dispărut în jurul anului 10.000 î.Hr. Aceasta coincide cu momentul în care nivelul apelor a crescut în jurul Carnac-ului. Aşadar, nu e ilogic să credem că această civilizaţie preistorică ar putea fi oamenii din Atlantida.
Când calotele glaciare s-au topit, Atlantida a dispărut, creând Oceanul Atlantic – de unde și numele de „Atlantic”. S-ar putea să avem deja dovezi ale Atlantidei pierdute și nici măcar să nu o știm.