In vremurile antice si medievale se credea ca eterul era un material misterios, care umplea regiunea Cosmosului de deasupra sferei terestre. Conceptul de eter a fost folosit pentru a descrie o serie de fenomene naturale, inclusiv lumina si gravitatia. Tot in trecut, se credea ca eterul era unul dintre elementele primordiale ale Cosmosului. De fapt, la sfarsitul secolului al XIX-lea oamenii de stiinta afirmau ca eterul era un mediu prin care lumina putea calatori. Cu toate acestea, experimentele ulterioare nu au reusit sa dovedeasca acest lucru.
In mitologia greaca veche, eterul era substanta pura pe care zeii o respirau, umpland spatiul in care traiau, analog cu aerul respirat de muritori. Si filozoful grec Platon mentioneaza eterul in lucrarea sa despre Atlantida. Pentru Aristotel (384-322 i.Hr.), eterul era materia din care se compunea lumea asa-zisa supralunara, in timp ce lumea sublunara era compusa din cele patru elemente cunoscute: pamantul, apa, aerul si focul. Spre deosebire de acestea, eterul era pentru Aristotel un element mai subtil si mai luminos, mai perfect decat celelalte patru si, mai presus de toate, miscarea naturala a eterului este circulara, spre deosebire de miscarea naturala a celorlalte patru, care este rectilinie.
Eterul este mentionat, de asemenea, si in filosofia hindusa veche. In India, eterul este cunoscut sub numele de akasha. In cosmologia Sankhya se vorbeste despre 5 elemente principale, fiecare de opt ori mai subtil decat elementul precedent: pamantul (bhumi), apa (apu), focul (agni), aerul (vayu) si eterul (akasha).
Nikola Tesla, una dintre cele mai mari minti care a trait vreodata pe Pamant, a facut referire si la eter spunand urmatoarele: „Toata materia provine dintr-o substanta primara, eterul luminos”. Pe de alta parte, fizicienii de azi nu recunosc existenta eterului. Oare de ce? Oare toti oamenii mari s-au inselat pana in secolul al XX-lea?