Conform teoriei relativităţii a lui Einstein, este admis faptul că viteza luminii în vid reprezintă o valoare limită: nici un corp mobil sau semnal nu o poate depăşi – aproape 300.000 km/s!
Totuşi, la începutul anilor ’90, doi fizicieni teoreticieni, unul din Anglia şi celalalt din Germania, au ajuns, prin calcul, la concluzia că lumina însăși ar putea avea o viteză dincolo de limita universală. Mai exact, cînd lumina este dirijată printre două plăci metalice plasate în vid, dacă propagarea se face paralel cu plăcile, totul se petrece normal; dacă însă lumina se propagă perpendicular pe plăci, calculele conduc la o valoare superioară limitei.
Explicaţia acestui exces de viteză constă în proprietăţile vidului. În vid, fotonii se pot transforma, în intervale de timp extrem de scurte, din perechi particulă-antiparticulă (de exemplu, electron-pozitron), care apoi se recombina, practic instantaneu, pentru a reface fotonul. Este vorba de o transformare „virtuală” datorată prezenţei pereţilor metalici şi care are ca efect modificarea vitezei luminii. Câştigul de viteză, deşi extrem de mic   (5 x 10^-28 m/s), practic imposibil de măsurat, a suscitat totuşi interesul teoreticienilor.
Unde se află eroarea? În teoria luminii în vid, în teoria relativităţii sau în ipoteze şi calcule? Problema rămâne deschisă…