Ați auzit de insula bântuită Poveglia? Aceasta este o mică insulă situată între Veneția și Lido în Laguna Venețiană, Italia. Insula are o istorie întunecată și tragică, fiind folosită ca loc de carantinare pentru victimele ciumei din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, iar mai târziu ca azil pentru bolnavii psihici.
Cea mai veche referire cunoscută la insula Poveglia datează din anul 421 d.Hr. În primii ei ani, insula a fost folosită în primul rând ca post militar roman. În secolele următoare, insula a fost folosită pentru agricultură și pescuit, aici locuind o comunitate mică de pescari și fermieri. În general, insula a rămas relativ pașnică și a oferit multe resurse celor care locuiau acolo. Şi a fost aşa până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când în Europa a izbucnit un nou focar de ciumă bubonică.
De teamă că boala va infecta toată Italia, insula Poveglia a fost transformată într-o stație de carantinare pentru navele care soseau la Veneția. Datorită izolării sale de continent, se credea că insula ar fi cel mai bun loc pentru a izola boala de restul Europei. Cei suspectați a fi bolnavi erau trimiși cu forța pe insulă pentru a primi tratament și pentru a-și face carantina.
Din păcate, acest plan nu a fost eficient. Pacienții cu ciumă din Poveglia erau găzduiți în clădiri comunale mari numite lazarettos, fiind adesea separați în funcție de sex și de severitatea simptomelor lor. În multe puncte, numeroasele clădiri ale insulei erau supraaglomerate, insalubre și slab ventilate, ceea ce a făcut mai ușor răspândirea bolii în aceste condiții inumane. Bolnavii erau tratați ineficient, adesea cu remedii primitive din plante, ceea ce a dus la complicaţii.
Mulți dintre bolnavii care au fost trimiși pe insulă nu s-au mai întors niciodată. Muncitorii au fost nevoiți să îngroape trupurile decedaților pe insulă și se estimează că peste 160.000 de oameni au murit și au fost îngropați pe insulă între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Din cauza lipsei de spaţiu din cimitire, multe cadavre au fost chiar arse.
În secolul al XX-lea, insula a fost transformată într-un loc pentru tratarea bolnavilor psihici. Ca şi azil, insula a devenit cunoscută pentru tratamentul inuman al pacienților bolnavi psihici, existând nenumărate rapoarte de abuzuri grave, neglijență și proceduri medicale barbare efectuate asupra pacienților. Pacienții erau bătuți și lăsați în izolare pentru perioade lungi de timp. Printre tratamentele inumane utilizate asupra pacienților se numără terapia electroconvulsivă, lobotomii și alte proceduri medicale experimentale. Aceste tratamente au dus la moartea multor pacienți.
Din cauza istoriei întunecate și tragice a insulei Poveglia, acest loc este adesea considerat a fi unul bântuit. Fiind un loc care reprezintă atât de multă moarte și suferință, unii cred că spiritele victimelor ciumei și ale bolnavilor psihici care au murit în condiții atât de crude încă persistă pe insulă.
Astfel, au existat numeroase rapoarte despre vederi fantomatice și zgomote ciudate pe insulă, ca de exemplu țipete, gemete și râsete venite din clădirile abandonate. Unii vizitatori au raportat că simt un sentiment de teamă sau neliniște atunci când vizitează insula, iar unii chiar au susținut că au fost atacați fizic sau împinși de forțe nevăzute. În plus, izolarea și abandonul insulei de mulți ani au contribuit la reputația sa de loc bântuit. Insula este interzisă azi publicului și s-a degradat de zeci de ani, creând o atmosferă ciudată și tulburătoare.
Este de remarcat faptul că multe dintre poveștile cu fantome asociate cu Poveglia se bazează pe zvonuri și legende, neexistând dovezi științifice care să susțină afirmațiile acestor experiențe supranaturale. Cu toate acestea, cei care au avut aceste experiențe sunt convinși că în spatele acestor fenomene se află un adevăr.