Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Descinsa din antichitatea indiana, cu misterele unei lumi indepartate in timp si spatiu, yoga a trezit incepand din secolul al XX-lea curiozitatea stiintifica. Rezultatele spectaculoase, reale, dar in acelasi timp aproape incredibile, la care se poate ajunge prin yoga, au facut ca oamenii de stiinta sa caute sa o desprinda din sfera fantasticului, aplicand-o asupra necesitatilor concrete actuale. Se stie ca astronautii au in programul lor si exercitii yoga, sportivii de asemenea (de exemplu, performantele echipei olimpice de ski a Frantei, care a cucerit numeroase medalii de aur in anii ’60, se datoresc in buna masura si practicarii gimnasticii yoga), iar numeroase personalitati stiintifice si artistice (fostii mari muzicieni Yehudi Menuhin si Sergiu Celibidache, de exemplu) o recomanda, din experienta proprie, ca metoda ale carei rezultate ajung sa depaseasca previziunile celor ce o practica.
In limba sanscrita, cuvantul „yoga” inseamna „unire”, in sensul unirii armonioase a fortelor din natura inconjuratoare cu potentialul fortelor din organele corpului omenesc, ambele avand aceeasi esenta, fiind energie manifestata in grade diferite de vibratii. Astfel, yoga este un grup de normative si precepte, referitoare la unele caracteristici alimentare (pentru o „pregatire chimica” a organismului), la anumite ritmuri respiratorii nazale (prin ambele nari simultan sau alternativ), ce provoaca vibratii variabile, constiente de-a lungul ramificatiilor neuro-endocrine (determinand deci o „pregatire electromagnetica” a organismului).
La toate acestea se adauga diferitele pozitii ale organismului, aproape statice, de gimnastica, mai simple sau mai complicate (care produc o „purificare” prealabila, urmata de „depozitarea energetica” speciala in diferite organe). De fapt, yoga este un complex de metode cu o foarte subtila diversificare a sensurilor lor.
Exista asadar: Hatha-yoga (in care se acorda intaietate culturii fizice umane printr-o gama foarte vasta de „asane” – pozitiile gimnasticii yoghine); Radja-yoga si Jnana-yoga (ce au drept obiectiv cultivarea spirituala); Mantra-yoga (care utilizeaza anumite forte ale sunetelor cu vibraţii în ritmuri specifice pentru anumite organe din corp); Tantra-yoga (in care practici considerate inca magice, azi, se impletesc cu studiul aplicabilitatii atente a legilor cosmice si umane).
Dar, in general, conceptia „anatomo-fiziologica” yoghina sustine ca, prin procedee cautate si, mai ales, aplicate de fiecare (dupa indicatiile unui indrumator calificat), organismul omenesc isi selectioneaza „energia naturala” nespecifica pe care, prin procedurile amintite, o transforma in „energie umana” specifica si o dirijeaza spre un centru situat la baza coloanei vertebrale unde determina „forta vitala” sa iasa din starea de potential latent, sa urce in corpul omenesc de-a lungul altor centre pe care, revitalizandu-le rand pe rand, provoaca astfel redesteptarea unor imense energii nefolosite.
Potrivit conceptiei generale yoga, selectionarea energiei naturale si transformarea sa in energie umana specifica, prin practicarea diferitelor tehnici amintite, se efectueaza prin intermediul sistemului general al respiratiei, ca element de baza in yoga. Acesta, la randul sau, prin reteaua sistemului neuro-endocrin central si periferic o dirijeaza in tot corpul sau, mai mult, in anumite organe, solicitate prin diferitele pozitii gimnastice, si care, concomitent, sunt puse in vibratii sincrone cu un ritm respirator adecvat. In acest sens, exista numeroase paralelisme in medicina moderna cu rezolvari in milenarele cunostinte yoghine. Astfel, idealurile yoghine cauta sa fie realizate pornind de la considerentul ca incepand de la nivelul respiratiei nazale exista stranse legaturi reciproce ale nasului cu restul organismului uman.

Aceste interdependente sunt semnalate si in cazuistica medicala moderna. De pilda, in cursul unor experiente recente, pornindu-se de la potentialele electrice ale epiteliului nazal la om, in stare normala si patologica, s-a observat ca forta electromotoare a epiteliului nazal poate fi modificata prin excitarea organelor interne, pe de o parte, iar pe de alta parte, racirea usoara si alternativa a picioarelor provoaca un fel de guturai doar in nara din partea opusa piciorului racit. Foarte multi oameni care, fara sa-si dea seama, s-au obisnuit sa respire mai mult printr-o nara, suportand lent si permanent acumulativ, o inegalitate de excitatii care pot transmite ecouri patologice in tot organismul. Astfel, poate apare un teren biologic degenerativ la plamani (astm, efizem), la aparatul cardio-vascular (palpitatii, hipertensiune), la tubul digestiv (tulburari de aciditate, ulceratii), la glandele endocrine etc. Aceste cateva exemple pun in evidenta paralelismul intuitiei yoga cu rezultatele cercetarilor stiintifice, cu deosebirea ca traiectul „terapeutic” yoghin considera organele respiratorii ca punct cauzal al fenomenelor vitale orientandu-se (pe aceasta cale) spre realizarea echilibrului biologic si intelectual.