Există o teorie „apocrifă” care ne spune că cele mai multe dovezi despre extratereştri ar fi cuprinse în Biblie. Dupa părerea celor ce susțin asemenea ipoteze, Biblia este o scriere veche care a circulat oral mai multe zeci de mii de ani, deci mesajul său vine din timpuri foarte îndepărtate.
De exemplu, un cercetător pe nume Michel Granger, spune în lucrarea controversată „Pămînteni sau extratereştri” că Dumnezeu din Vechiul Testament ar fi un… extraterestru! El înclină să creadă că Adam a fost intr-adevăr creat de aceşti extratereştri (care erau mai mulţi şi nu doar unul singur, adică Dumnezeu), din substanţele pe care le-au găsit la întâmplare pe Pământ. Iar înzestrarea primului om cu viaţă (Biblia spune că Dumnezeu a suflat asupra sa şi l-a însufleţit) reprezintă o hipnotizare a acestei creaturi primitive. Într-o altă formă a aceleiaşi teorii, Adam şi întreaga specie ar fi fost un robot cibernetic, dirijat de la distanţă, şi care avea un asemenea grad de independenţă încât putea şi el greşi, căzând astfel în păcat.
Navele extratereştrilor ar coborî, de obicei, în locuri izolate, pe înălţimile muntoase, unde Dumnezeu îl cheamă pe Moise pe muntele Sinai pentru a-i da Thora (legile). Când a venit Moise, nava spaţială coborâse, şi Biblia spune că totul se cutremura şi muntele fumega. În repetate rânduri, Dumnezeu îl avertizează pe Moise să interzică poporului să se apropie de munte şi să atingă ceva din jur, explicând că în caz contrar vor muri, probabil, iradiaţi. Cu Moise Dumnezeu ar fi ţinut legătura permanent, dându-i nişte indicaţii foarte minuţioase şi ciudate, despre care se crede că erau transmise, de fapt, printr-un emiţător-receptor intercosmic.
În Cartea lui Isaia există un text, pe care Michael Granger îl socoteşte ca fiind edificator pentru presupusa origine extraterestră a lui Dumnezeu. Se spune aici că un glas din pustiu strigă: „Pregătiţi calea Domnului, o cărare unde văile să fie umplute, munţii şi dealurile să fie netezite şi toate povârnişurile să devină cale netedă”. Adepţii ipotezei extratereştrilor au văzut aici porunca de a fi construită o vastă pistă de aterizare pentru vehiculul cu care trebuia să vină „Dumnezeu”.
Profetul Iezechil descrie modul în care ar fi venit la întâlnire acest presupus extraterestru. Dinspre miazănoapte a coborât un nor mare şi un foc, în centrul căruia se afla un punct strălucitor. Aparatul ar fi fost format din îmbinarea a patru roţi prinse una în alta, care aveau ochi pretutindeni şi se deplasau în toate direcţiile. Profetul constată că, deşi era purtat de patru fiare, viaţa era în roţi, iar mişcarea se producea ca un vuiet de ape mari. Este o pitorească descriere a unui vehicul selenar.
Evreii plecaţi în exod din Egipt erau mereu călăuziţi de o mică navă cosmică, ce le lumina drumul noaptea, iar prin forţa sa i-a trecut pe fugari peste Marea Roşie, înecând armata egipteană în apele mării. Michael Granger crede că „Dumnezeu” extraterestru ar fi dispus de un laser mult mai puternic decât cel cunoscut acum, prin care reuşea să topească metalele, să întoarcă din drum carele de luptă; flăcările din ochi erau folosite numai după ce-şi adăpostea poporul pentru a nu fi atins de radiaţii.
Oraşele biblice Sodoma şi Gomora ar fi fost distruse printr-o explozie atomică, prin napalm sau alte produse chimice incendiare. Este mai greu de explicat transformarea în statul de sare a fiicelor lui Lot, deoarece la Hiroshima, după explozia atomică, n-au fost consemnate asemenea transmutaţii.
În vremurile biblice, spune aceeaşi teorie, venirile şi plecările extratereştrilor erau mult mai frecvente. Se crede că nici nu venea mereu acelaşi „Dumnezeu”, ci de fiecare dată un alt împuternicit care îi îndruma pe pamânteni, continuând activitatea celorlalţi. La un moment dat, extraterestrul nu s-a mai întors vreme îndelungată.