Fantomele de la Westminster Abbey care pot bântui încoronarea regelui Charles al III-lea pe 6 mai 2023

O mare parte din lume va urmări încoronarea, pe 6 mai 2023, a celui mai faimos rege din timpurile noastre – Charles al III-lea al Marii Britanii. Evenimentul va avea loc în Westminster Abbey și acolo vor fi prezenți lideri mondiali, celebrități și un număr mare de alți invitați… inclusiv, câteva fantome!
Construit în anul 960, Westminster Abbey a găzduit încoronări, nunți și înmormântări. Aici este locul de înmormântare pentru cel puțin 3300 de persoane – atât celebre, cât și infame. Unul dintre cei mai infami care a fost îngropat acolo este John Bradshaw. Acest lord a fost președinte al înaltei curți de justiție din secolul al XVII-lea care a prezidat procesul regelui Charles I, acolo decidându-se decapitarea regelui. Charles I a locuit în Protopopiatul de la Westminster și mai târziu într-o cameră mică din capătul de sud-vest al Abației, acolo unde se spune că fantoma lui merge în fiecare an pe 30 ianuarie – aniversarea execuției regelui.
După ce a murit de Halloween în 1659, John Bradshaw a fost îngropat în capela lui Henric al VII-lea de la Westminster Abbey, pentru o perioadă. Când Charles al II-lea a fost readus pe tron, el a ordonat ca trupurile lui Oliver Cromwell, Henry Ireton și John Bradshaw să fie exhumate din mănăstire, duse la spânzurătoarea de la Tyburn și atârnate acolo. Trupul lui Bradshaw nu fusese îmbălsămat, așa că acesta a fost într-adevăr un eveniment înfiorător – capul îi era expus la Westminster Hall, iar trupurile erau îngropate sub spânzurătoare. Asta explică de ce fantoma lui este fără cap.
O altă apariție faimoasă a Abației Westminster este fantoma unui soldat care apare la mormântul Eroului Necunoscut – un memorial pentru toți soldații care au murit în timpul primului război mondial. Eroul necunoscut este un soldat neidentificat al cărui trup a fost găsit pe 11 noiembrie 1920, făcându-se o înmormântare regală la Westminster Abbey. Mulți martori care au fost în mănăstire după orele de vizită au pretins că au văzut un soldat fantomatic stând cu capul plecat lângă mormânt înainte de a dispărea.
O fantomă faimoasă a Abației este cea a Părintelui Benedictus. Potrivit legendei, Părintele Benedictus a fost un preot sau un călugăr din secolul al XVI-lea care ar fi fost ucis cu violență în mănăstire în timpul unui jaf. Se spune că spiritul lui a rămas în mănăstire, probabil căutându-și ucigașul. Sau poate pur și simplu îi place acolo. Mulți martori pretind că văd un spirit de preot în jurul orei 17 sau 18 chiar înainte de încheierea orelor de vizită. Este atât de real, încât mulți cred că lucrează acolo.
În jurul anului 1900, un grup de turiști a avut ca ghid un bărbat îmbrăcat în haine de călugăr, care i-a răsfățat timp de peste 20 de minute cu povești despre Abație. La sfârșit, el a dispărut încet într-un zid solid. În 1932, doi turiști americani care credeau că li s-a închis porţile în mănăstire, au fost întâmpinaţi de un călugăr care s-a prezentat ca „Benedictus”, acesta arătându-le o altă ieșire. Când s-au întors a doua zi să-i mulțumească, personalul a spus că acolo nu lucra niciun călugăr.
Acestea sunt fantomele cunoscute despre care se crede că locuiesc la Westminster Abbey…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate