Iată ce postare interesantă am găsit pe Facebook. Şi totodată destul de înfiorătoare! Traduc din postarea respectivă: „Am nevoie de ajutor pentru a identifica ceea ce am văzut la amurg, părăsind unul dintre cele mai bântuite locuri din statul meu. Nu sunt sigur dacă este în regulă să postez asta aici, dar nu știu unde altundeva să-l pun și vreau cu adevărat niște păreri de la oameni care au fost prin preajmă pentru a asista la astfel de lucruri. Am făcut această fotografie când m-am oprit în timp ce conduceam la ieșirea din cimitirul Toowoong, părând a fi o poză bună. Nu am văzut siluetele până când nu m-am uitat la fotografie câteva zile mai târziu”.
Aşa cum se poate observa din fragmentele mărite ale fotografiei, după o cruce din acel cimitir, se observă două siluete misterioase. Acestea ar putea fi două fiinţe umane (în carne şi oase), dar, la fel de bine, ar putea fi şi două spectre din alte dimensiuni!
Un comentator al acestei fotografii mărite remarcă următoarele:
„Nefiind niciodată acolo, nu aș putea spune cu siguranță. Figura din dreapta ar putea fi teoretic o statuie atașată monumentului crucii. Am văzut statui de îngeri la fel de mari pe monumente vechi. Silueta din stânga arată cu siguranță ciudat, cu jumătate de picior. Dacă nu ar fi fost această infirmitate, aș spune că ar fi putut fi cineva care părăsea cimitirul, așa cum ai fost tu, și s-a întâmplat să se oprească să se uite la monumentul cu statuia mare de pe el. Toate acestea sunt speculații, desigur”.
Ca întotdeauna, vă las pe voi să vă gândiţi ce-ar putea fi…