Intens, violent, strident chiar, sau amplu si orbitor ca un suvoi de metal topit, galbenul este cea mai calda, cea mai expansiva si cea mai insufletita culoare. Galbenul, culoare masculina, a luminii si a vietii, nu poate sa tinda spre intunecare; galbenul are o asemenea nazuinta spre lumina incat nu poate sa existe galben foarte inchis. Putem spune deci ca intre alb si galben este o afinitate profunda, fizica. Galbenul este vehicul al tineretii, al fortei, al nemuririi divine. Este culoarea zeilor; Zoroastru inseamna astru de aur, stralucitor, marinimos, astru viu. Zeul Vishnu de la hindusi este invesmantat cu haine galbene, iar oul cosmic al lui Brahma straluceste ca aurul. Galbenul auriu era si atributul zeului persan Mithra, precum si al lui Apollo.
Lumina de aur devine uneori o cale de comunicare cu sens dublu, un mijlocitor intre oameni si zei. In India, pentru marile sacrificii cabaline, se folosea un cutit de aur, pentru ca aurul este lumina, iar cel sacrificat nu poate atinge „Taramul zeilor” decat cu sprijinul luminii aurite.
In cosmologia mexicana, galbenul auriu este culoarea pe care o are pielea pamantului inainte de inverzire, la inceputul anotimpului ploios. Aceasta culoare este deci asociata misterului reinvierii. De aceea, Xipe Totec, „Domnul Nostru cel Jupuit”, zeul ploilor de primavara, este si zeul orfevrierilor (mesterii de aur si argint). In timpul sarbatorilor de primavara, pentru a-l imbuna pe acest zeu inspaimantator, preotii sai se imbracau cu pieile vopsite in galben ale victimelor sacrificate.
Fiind de esenta divina, galbenul auriu a ajuns pe pamant un atribut al puterii principilor, regilor si imparatilor, un atribut care proclama originea divina a puterii lor. Laurii verzi ai sperantei umane sunt acoperiti cu galbenul auriu al puterii divine. Crengutele verzi ale lui Hristos din timpul sederii sale pe pamant sunt inlocuite de o aureola daurita atunci cand se intoarce la Tatal Sau. In Duminica Floriilor, credinciosii din Spania flutura in pietele din fata catedralelor ramuri de palmier ingalbenite.
Galbenul este culoarea vesniciei, tot asa cum aurul este metalul nemuririi. Si unul si celalalt stau la baza ritualului crestin. Aurul crucii de pe patrafirul preotului, aurul anafornitei, galbenul vietii vesnice, al credintei, se imbina cu puritatea originara a albului din steagul Vaticanului. In camerele funerare egiptene, galbenul este cel mai adesea asociat cu albastrul, ca o garantie a supravietuirii sufletului, pentru ca aceasta culoare reprezinta aurul, care este carnea soarelui si a zeilor.
Galbenul este culoarea pamantului roditor. De aceea, in China se recomanda – pentru asigurarea fertilitatii cuplului – ca principiile yin si yang sa fie in desavarsita armonie, ca vesmintele, pernele si acoperamintele asternutului nuptial sa fie, toate, din matase galbena.

Dar, galbenul poate avea si o alta fateta. Aceasta culoare a spicului parguit anunta insa culoarea toamnei, cand pamantul se dezgoleste, pierzandu-si mantia de verdeata. Atunci ea vesteste scapatarea, batranetea, apropierea mortii. La limita, galbenul devine un substitut al negrului. In tantrismul budist, galbenul corespunde centrului-radacina (Muladhara chakra) si elementului pamant. Pentru chinezi, directia Nordului sau a vagaunilor subterane (unde se afla izvoarele galbene ce duc spre imparatia mortilor) este, de asemenea, neagra sau galbena. Sufletele coborate la izvoarele galbene, sau yang-ul ce se adaposteste acolo in timpul iernii aspira la revenirea ciclica, a carei origine este solstitiul de iarna. Nordul si izvoarele galbene sunt de esenta yin, dar se afla si la originea reintremarii lui yang.
Alteori, galbenul este asociat negrului ca fiind opusul si complementarul sau. Galbenul se desparte de negru odata cu scindarea haosului: polarizarea nediferentierii primordiale se face in galben si negru – precum in yin si yang -, in rotund si patrat, in activ si pasiv. In simbolistica chineza, galbenul se naste din negru, tot asa cum pamantul se iveste din apele primordiale. In China, galbenul este culoarea imparatului, pentru ca acesta se afla in centrul Universului, tot asa cum Soarele se afla in centrul cerului.
Cand se rup sfintele legaturi ale casatoriei, galbenul este asociat adulterului, ca si in cazul frangerii, datorita lui Lucifer, a sfintelor legaturi ale iubirii divine. Limbajul comun a ajuns insa sa rastoarne simbolul, atribuind culoarea galbena celui inselat, dar ea apartinea inselatorului – fapt atestat de numeroase alte obiceiuri: in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, ca sa atraga atentia trecatorilor, usa tradatorilor era vopsita in galben.
Valorizarea negativa a galbenului mai este atestata si in traditiile teatrale din Beijing: actorii se machiaza cu galben ca sa indice cruzimea, fatarnicia si cinismul, in timp ce prin rosu desemneaza cinstea si fidelitatea. Totusi, chiar in acest teatru traditional, costumele principilor si imparatilor – indicand nu psihologia, ci conditia sociala a personajelor – sunt galbene si ele. Aceasta intrebuintare a culorii galbene in teatrul chinez tine foarte bine seama de ambivalenta ei specifica.