Generalul comunist Stănculescu: „Spionii ruşi au fost cei care au tras pe ascuns împotriva demonstranţilor din timpul Revoluţiei Române din ’89, pentru a incita populaţia”

În excepţionala carte al istoricului Alex Mihai Stoenescu – „În sfârşit, adevărul! În dialog cu Victor Atanasie Stănculescu”, domnul Stoenescu îi ia un interviu fostului ministru adjunct al Apărării de pe timpul lui Ceauşescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu, acesta spunând mai multe adevăruri despre Revoluţia română din ’89, recunoscând şi caracterul ei de „lovitură de stat”.
Dar, un lucru foarte interesant relatat de generalul comunist este cel cu privire la actele de terorism desfăşurate în timpul revoluţiei. De exemplu, pe 22 decembrie 1989, în cartierul Primăverii, se trăgea din podul unei case spre vila unde se afla soţia lui Stănculescu. „Teroristul” a fost prins; s-a aflat că este de la Gărzile Patriotice, şi că tragea asupra casei că așa a primit ordin, pentru că acolo, în casa aia, ar fi teroriști. Deci, i s-a dat o informație falsă, cu o misiune precisă, de dezinformare.
Generalul Stănculescu, citind o informaţie a scriitorului rus Abdulaev, care a avut acces la arhivele GRU şi KGB, spune că spionii sovietici au tras de pe niște înălțimi, și la București, și la Timișoara, peste trupe, ca să incite și mai mult populația, ca să mărească amploarea mișcării de protest.
Iată ce-a mai declarat generalul: „În decembrie 1989, sunt convins că sovieticii au lucrat puternic și au tras de la înălțime peste trupe împotriva oamenilor. Misiunea lor era să pună sânge între Armată și manifestanți. Mi-a spus fostul consilier al lui Iliescu, Dan Iosif, când a fost acțiunea de la baricadă (…) Până la miezul nopții, morții care au apărut în stradă nu au fost ai trupelor române. Se trăgea selectiv, pentru că militarii stăteau de ore întregi de vorbă cu manifestanții, și de câte ori dădea Ceaușescu ordin să se tragă, trăgeau în sus”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate