Ionel Perlea s-a născut în Ograda din județul Ialomița la 13 decembrie 1900, de unde, după absolvirea școlii primare, se îndreaptă spre Occident pentru a studia arta muzicii. Ia lecții la Munchen cu Paul Graener, care încă de pe atunci, la începutul secolului nostru, se afirmase ca un muzician cu tendințe înaintate în muzica germană contemporană, iar la Leipzig studiază cu Otto Lohse, dirijor remarcabil format la școala din Dresda și apreciat compozitor de lieduri.
După terminarea studiilor, Ionel Perlea se întoarce în țară și desfășoară o activitate prodigioasă de dirijor la Cluj-Napoca și București. Între anii 1924-1930 este directorul Operei, dirijorul orchestrei Radio și profesor la Conservatorul de muzică din București. Activitatea sa de mare dăruire se izbește de obtuzitatea și chiar adversitatea oficialităților, pe care nu le mulțumește un artist nonconformist ce nu se subordonează niciunui interes în afară de cel al artei.
El, „marele singuratic” al muzicii românești dintre anii 1925-1945, care nu trăia decât cu muzica și pentru muzică, a avut totuși și prieteni buni. Unul a fost George Enescu. Maestrul îi trimite lui Ionel Perlea într-un asemenea moment greu din viață o scrisoare în toamna anului 1931. Ionel Perlea, prins în cursa defăimătorilor, îi trimisese lui George Enescu „Sonata pentru pian, op.12”. După primirea acestei compoziții îi răspunde maestrul: „Scumpe Domnule Perlea, bravo pentru Sonata de pian, atât de arhitecturală! Am aflat că ai intrat în zodia neîncrederii in sine. E posibil? Un artist ca dumneata? Imediat afară din ea, spre cea a afirmațiunii, în ciuda tuturor denigratorilor și în ciuda geloșilor și biruitorilor. Curaj și la muncă rodnică pentru gloria Domnului. Cele multe semnate și alte compozițiuni. Cu sinceră simpatie și prietenesc devotament, George Enescu”.
Ionel Perlea ducea o muncă epuizantă şi fără satisfacția de a fi recunoscută. De aceea, începe pelerinajul concertelor peste hotare. Anul 1944 îl prinde la Viena unde dirija un concert de Wagner la Volksopera. De aici este internat în lagăr de armata germană. Eliberat în 1945, Ionel Perlea se duce în Italia, unde fusese chemat de Arturo Toscanini care-i spusese: „Dumneata va trebui să mă continui la pupitrul de orchestră”. După o serie de concerte la Firenze, Milano, Napoli, la recomandarea lui Arturo Toscanini, Ionel Perlea merge în America unde va lua conducerea celebrei „Manhattan School of Music” din New York. De aici s-au ridicat mulți dirijori celebri printre care și David Guilbert și Nicolas Demelici.
Ionel Perlea s-a impus și prin memoria sa fenomenală. Știa pe de rost peste 1.500 de opere și lucrări simfonice. Nu numai că dirija, dar și repetițiile se făcea fără să deschidă partitura. Dar nu era numai memorie prodigioasă, deoarece Ionel Perlea nu urmărea numai redarea cu fidelitate a melodiei, ci și acel duh înalt de originalitate pe care-l așeza tutelar de fiecare dată în fața orchestrei. Când Ionel Perlea se afla la pupitru era exclusă eroarea de interpretare.
În 1969, reîntors în patrie, Ionel Perlea a spus: „Inima mea nu a încetat să bată pentru tot ce este românesc!” El a încetat din viață la 29 iulie 1970.