Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Cazul Samoilescu reprezintă poate cel mai mare şi mai cunoscut caz de „eroare judiciară” din istoria noastră (că, de fapt, n-a fost vorba de eroare, vom vedea la final). Totul a început pe data de 6 iulie 1977, când o fată de 19 ani din Sibiu, pe nume Anca Broscoţean, a fost dată dispărută de mătuşa ei din Bucureşti, acolo unde venise pentru a da examen de intrare la ASE (Academia de Ştiinţe Economice).
Ulterior, după câteva zile, au fost găsite în diverse locuri din Bucureşti, un număr de 6 colete conţinând segmente ale unui cadavru de femeie, cadavru care a fost identificat ulterior ca aparținând chiar lui Anca Broscoţean. În urma autopsiei, s-a constatat faptul că victima a fost violată şi ucisă prin sugrumare, strangulare şi obturarea căilor respiratorii în după-amiaza zilei de 6 iulie 1977, în jurul orelor 15-16. Nefericita victimă fusese şi tâlhărită, fiind deposedată de cercei, un inel de aur şi de un ceas-brăţară.
Această crimă oribilă a făcut ecou în întreaga societate, ea auzind şi la urechile lui Ceauşescu, care a dat dispoziţie ca acest caz să fie rezolvat rapid. Astfel, o anchetă de amploare a avut loc pentru prinderea criminalului, la ea participând sute de cadre din Inspectoratul de Miliţie Bucureşti şi Procuratură. Au fost efectuate peste 1.000 de percheziţii şi au fost cercetaţi peste 1.500 de infractori periculoşi.
Suspectul principal a devenit Gheorghe Samoilescu; de ce? Pentru că acest individ (şofer de taxi) era cunoscut ca având antecedente penale și preocupări de acostare a unor femei în scopul obţinerii de relaţii intime. Numele lui Gheorghe Samoilescu şi numărul de telefon al acestuia figurau în agenda personală a victimei; cu 1 an înainte, în 1976, Gheorghe Samoilescu a cunoscut-o întâmplător în Bucureşti pe Anca Broscoțean, a condus-o la domiciliul său în scopul de a întreţine relaţii intime, iar la refuzul acesteia, i-a luat un medalion din aur pe care ulterior l-a vândut. Ulterior, Gheorghe Samoilescu și Anca Broscoțean au avut mai multe convorbiri telefonice, motivate de insistenţele acesteia de a-şi recăpăta medalionul.
Pe baza acestor „probe”, Gheorghe Samoilescu a fost arestat pentru —infracțiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de cadavru. El a fost supus unui interogatoriu sadic; a fost toturat cu sălbăticie într-o pădure de la marginea Bucureştiului de către colonelul de miliţie Tudor Stănică, care l-a spânzurat cu mâinile la spate de un copac şi i-a legat o placă de fier de picioare, până când i s-au dizlocat braţele din umeri, fiindu-i pusă chiar și o masca de gaze pe faţă, pentru că urletele sale de durere să nu deranjeze întreaga echipă care îl tortura.
Samoilescu n-a recunoscut crima iniţial, însă, sătul de abuzurile fizice şi psihice la care a fost supus, a admis că el ar fi ucis-o pe Anca Broscoțean, doar ca să scape de tortură. Părinţii lui Samoilescu s-au sinucis, aflând că fiul lor ar putea fi unul dintre cei mai odioşi criminali din România.
În septembrie 1978, Gheorghe Samoilescu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Totuşi, în noiembrie 1980, un colaborator a Miliţiei a raportat faptul că a băut cu un individ care i-a arătat că are niște oase în casă și care s-a lăudat, totodată, că a omorât mai multe femei. La aflarea acestor informații, miliția și procuratura municipiului București au mers la respectivul individ, Romca Cozmici; în balconul locuinţei sale, au descoperit un vas în care erau ascunse mai multe fragmente de schelet osos. Din cercetările efectuate, s-a aflat că acest Romca Cozmici era un criminal în serie, el omorând-o şi pe Anca Broscoțean.
Romca Cozmici a fost arestat şi condamnat la moarte, deşi avea mari probleme psihice. Ulterior, Gheorghe Samoilescu a fost pus în libertate ca urmare a unui recurs extraordinar promovat la tribunalul suprem de procurorul general în 1981. La puțin timp după eliberarea lui Gheorghe Samoilescu, a fost constituită  o echipă alcătuită din reprezentanți ai Ministerului de Interne, reprezentanți ai Ministerului Justiției și reprezentanți ai Procuraturii Generale, iar acestă echipă a realizat cercetarea modului în care s-a ajuns la condamnarea lui Gheorghe Samoilescu. S-a ajuns la concluzia că s-a comis o gravă eroare judiciară.
Lui Gheoghe Samoilescu i s-au acordat, pe cale civilă, 70.000 lei despăgubiri materiale reprezentând salariile neîncasate pe perioada celor aproape 4 ani de detenție, din care, culmea, i s-au reținut 30.000 lei cheltuieli de cazare și mâncare în penitenciar.
După decembrie 1989, Samoilescu a depus plângeri pentru a-i trage la răspundere penală pe foștii milițieni și procurori care i-au pus în cârcă oribila crimă și l-au supus unor tratamente inumane. Acesta a murit în 2005, iar reparaţia materială a intervenit prea târziu, în 2015, fiica lui, în calitate de moștenitoare, primind daune morale în valoare de 10.000 euro, precum şi scuzele statului român.
Însă, întreg procesul n-a fost o eroare judiciară, ci o înscenare macabră a Securităţii, care trebuia să găsească un vinovat.