Dacă ne ducem azi la Ipoteşti pentru a vedea casa părintească unde s-a născut marele Eminescu, vom observa o clădire care nu are nimic de-a face cu cea originală. Casa originală a mai supravieţuit până în 1924. Din 1878 până în 1924 nu mai fusese locuită decât 6 luni, aşa că se afla într-o mare stare de degradare.
Proprietarul zonei, Constantin Papadopol, medic militar veterinar, a adus niște soldați să dea jos acoperișul. Însă, soldaţii au demolat tot, a căzut și ceea ce mai rămăsese, așa că locul în care s-a născut Eminescu a dispărut complet în 1924. Maria Papadopol, soția lui nea Constantin, va dona 3 hectare pentru a face o nouă casă – însă ea nu se aseamănă deloc cu cea în care s-a născut şi a copilărit poetul.
Prin 1819 sau 1850, tatăl poetului cumpără jumătate din moşia răzăşească Ipoteşti, pământ de arătură şi pădure în întindere de 288 fălci moldoveneşti, de la un oarecare Hurmuzache, la un preţ de 4.000 galbeni. Pentru plata preţului, el a vândut casele din Botoşani şi a mai luat 800 galbeni de la maica Fevronia, sora mamei poetului, iar 200 de galbeni de la altă soră a ei, Maria Mavrodin. Cealaltă jumătate din Ipoteşti era stăpânită o pătrime de fraţii Isăcescu şi o pătrime de unul Ciofu. La Ipoteşti era o casă veche, pe care Eminovici a dărâmat-o făcând alta în locul ei şi o biserică, in fiinţă şi azi, şi care aparţinea lui Teodor Murguleţ, rudă cu fostul stăpânitor al Ipoteştilor lui Eminovici, de la care a cumpărat-o mama poetului.
Iată un text din anii ’20, în care un jurnalist deplânge dărâmarea casei de la Ipoteşti: „Mă adresez ministrului Lepădatu, acela care auzind în parlament numele poetului, sufletul său de istoric a vibrat, promiţând un omagiu postum prin reconstruirea casei de la Ipoteşti. E prea târziu, d-le ministru! Casa a dispărut demult din vina noastră a tuturora… Voiţi s-o reclădiţi ? Poate inginerul ministerului va propune s-o facă pe temelie betonată, cu mai multe etaje, ca să coste mulţi bani, să aibă satul Ipoteşti, în fine, un palat! Dar casa de la Ipoteşti, nu mai există d-le ministru, au dărâmat-o, cum altădată aceeaşi nepăsare a făcut sa moară de foame sufletul mare de poet, care a locuit-o!”