Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free)
În vara anului 1518, o femeie a ieșit din casa ei din orașul francez Strasbourg și a început să danseze. În decurs de o săptămână, sute de oameni i s-au alăturat ei. Au dansat zi și noapte, părând a uita de faptul că își dansau şi sufletul din ei. Mulți au dansat până s-au prăbușit. Unii chiar au murit. Se presupune că undeva între 50 și 400 de oameni au început să danseze săptămâni întregi. Ce-i apucaseră şi care a fost cauza? Istoricii au denumit-o „ciuma dansului” şi, de-a lungul Evului Mediu târziu, au mai existat zeci de asemenea cazuri în diferite oraşe din Europa.
Simptomele „ciumei dansului” includeau delir, un impuls incontrolabil de a dansa, sărituri sălbatice, cântări și spume la gură. În multe cazuri, cei afectaţi de această maladie aveau un comportament indecent, umblând goi pe străzi și chiar participând la orgii publice. Mulțimi de oameni ieşeau pe stradă, într-un val de delir în masă, care circula de la o regiune la alta. Boala era atât de contagioasă, încât cei infectaţi îşi lăsau brusc preocupările zilnice şi se alăturau maniei dansului.
Unii au denumit această boală drept „ciuma demonică”, întrucât se credea că ar fi vorba de o posedare demonică. Italienii făceau referire la această boală ca „tarantism”, întrucât credeau că ea era rezultatul muşcăturii păianjenului tarantula.
În ziua de astăzi, cercetătorii cred că simptomele „ciumei dansului” sunt asemănătoare cu cele produse în urma otrăvirii cu ergot. Ergotul reprezintă o ciupercă parazită ce face parte din genul Claviceps. Ergotul poate provoca halucinații și convulsii, ea apărând în sezoanele umede, afectând şi parazitând culturile de cereale.
Însă, într-un articol ştiinţific publicat în 2009 în „The Lancet” şi intitulat „A forgotten plague: making sense of dancing mania”, cercetătorul John Waller spune că „această teorie nu pare sustenabilă, deoarece este puțin probabil ca cei otrăviți de ergot să fi dansat zile întregi. Nici atât de mulți oameni nu ar fi reacționat la chimicalele sale psihotrope în același mod. Teoria ergotismului nu reușește, de asemenea, să explice de ce aproape fiecare focar a avut loc undeva de-a lungul râurilor Rin și Moselle, zone legate de apă, dar cu clime și culturi destul de diferite”.