Poate că am învăţat multe din misiunile pe Lună de la sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, dar nu s-au rezolvat toate misterele lor. Există încă multe lucruri enigmatice care au fost observate pe suprafaţa Lunii. Dar legenda unei aşa zise „nave spaţiale Anunnaki” care ar fi fost găsită în timpul unei misiuni secrete (Apollo 20), vă va da cu siguranţă fiori.
Conform relatărilor oficiale, între 1961 şi 1972, NASA a efectuat 17 misiuni spaţiale Apollo pe Lună, din care 11 au fost cu echipaje umane. Ni se spune că 3 misiuni pregătite (Apollo 18, Apollo 19 şi Apollo 20) ar fi fost anulate, din cauza costurilor extrem de mari. Cu toate acestea, un bărbat pe nume William Rutledge pretinde că ar fi fost membru al misiunii secrete NASA Apollo 20, el fiind intervievat de un jurnalist italian, pe nume Luca Scantamburlo. Rutledge susţine că a lucrat şi în Forţele Aeriene Americane, precum şi în cadrul companiei tehnologice Bell Laboratories. În 2007, William a atras atenţia publicului, publicând fotografii şi videoclipuri pe Internet, cu o presupusă navă extraterestră prăbuşită pe Lună, precum şi cu un extraterestru aflat într-o stare de „animaţie suspendată”.
Conform domniei sale, fotografia de mai jos ar fi fost luată în timpul misiunii spaţiale secrete Apollo 20.
Rutledge a mai dezvăluit că un obiect misterios a fost fotografiat pe Lună şi în timpul misiunii spaţiale Apollo 15. În plus, în timpul misiunilor Apollo 16 şi 17, mai multe fotografii ale obiectului misterios ar fi fost făcute. În ceea ce priveşte misiunile secrete Apollo 18 şi Apollo 19, detractorul a declarat că tot felul de probleme au apărut în timpul acestora, rezultând pierderea datelor ştiinţifice. Scopul iniţial al misiunilor secrete ar fi fost acela de a explora o navă spaţială prăbuşită cu ajutorul roverelor (roboţilor).
Conform detractorului, misiunea secretă Apollo 20 ar fi fost lansată în anul 1976, avându-i ca astronauţi pe William Rutledge, Alexei Leonov şi pe Leona Snyder. În timpul acestei misiuni, cei trei astronauţi ar fi fost capabili să aselenizeze lângă nava extraterestră (Anunnaki!?) şi să pătrundă înăuntru. Aici, ei ar fi descoperit cadavrele extraterestre ale piloţilor navei. Ei ar fi reuşit să extragă capul mort al unui extraterestru. Deşi nava extraterestră ar fi avut 1,5 milioane vechime, urme de viaţă biologică ar fi fost găsite în interiorul compartimentului motorului. În interiorul navei s-ar fi găsit vegetaţie, pietre galbene care dădeau un lichid galben cu proprietăţi medicinale, precum şi rămăşiţele unor mici trupuri de 10 cm care se aflau într-un fel de tuburi de sticlă.
Totodată, în interiorul navei s-ar mai fi descoperit o fiinţă extraterestră, femelă, de 1,65 metri lungime, cu 6 degete pe mâini şi care avea deasupra ochilor un fel de echipament. Leonov a îndepărtat acest echipament; în gură, nas, ochi şi alte regiuni ale corpului, avea nişte biofluide care s-au rupt şi au îngheţat. Părţi ale corpului extraterestrului era acoperite cu un fel de armură subţire şi translucidă.
William a mai spus că nava prăbuşită era enormă: avea 3.370 de metri lungime şi 510 metri lăţime. Pe navă erau tot felul de inscripţii ciudate, care semănau cu desenele / descrierile navelor extraterestre Anunnaki din tăbliţele sumeriene descifrate de cercetătorul Zecharia Sitchin.