În urmă cu peste 2 milenii, oraşul Alexandria din Egipt avea cea mai mare bibliotecă din antichitate. Despre această bibliotecă s-a scris și s-a vorbit foarte mult, încă din secolul al IV-lea î.Hr., când a apărut, brusc, Alexandria egipteană. De înfiinţarea bibliotecii s-a ocupat Demetrios din Phalera, filozof, fost guvernator al Atenei și orator la Teba, scriitor şi autor, între altele, a lucrării intitulate „Despre razele de lumină apărute pe cer”, în care analizează aparițiile de OZN-uri pe cerul Atenei.
Biblioteca din Alexandria avea să dureze o mie de ani, mai mult decît oricare alta, din orice timp, în lume. În Biblioteca de la Alexandria s-au strâns, spune istoria, 700.000 de piese. Scrise pe papirusuri, pe scoarță de copac, pe țesături, pe lemn, pe pietre, gravate, imprimate (!) chiar. Erau adăpostite în 10 săli uriașe de unde custozii le scoteau pentru îngrijire sau studiu, ceea ce se făcea în alte câteva zeci de încăperi speciale. Ordinea și evidența erau riguroase și un catalog împărțea biblioteca pe secții.
Ce s-a aflat, exact, în rafturile giganticei biblioteci n-o să știm niciodată. Erau tratate de geometrie, aritmetică, trigonometrie, cursuri de astronomie, mecanică celestă și cosmogonie, lucrări de urmărire a fenomenelor naturii, descrieri de plante și animale și de cercetări în anatomie și chimie, dări de seamă asupra istoriei diverselor tipuri și locuri, piese de teatru și poeme nemuritoare. În rafturi se aflau însă savanți și scriitori pe care curgerea veacurilor i-a uitat cu totul. S-a aflat, de pildă, poetul babilonian Berose – istoric, astronom, matematician, filozof contemporan cu Alexandru cel Mare, care analizează fenomenul de interferență a luminii, dar lasă în pagini de papirus și isprăvi ciudate ale unor personaje ce s-au întâlnit cu înțelepții „apiralus”, făpturi viețuind în mare și îmbrăcate într-un fel de costume de scafandru. Sau Manethon, posibil cunoscător al marilor secrete ale Egiptului, cititor și comentator al celor scrise de zeul Toth. La fel, fenicianul Modhus, cercetător în tainele atomului.
Era o bibliotecă așa cum n-a mai fost niciodată, şi cum nu va mai fi vreme de milenii. Apoi apar distrugătorii; auziseră despre cărți care dau putere, aşa că pornesc să atace biblioteca. Vine mai întâi, în anul 7 î.Hr. cutezătorul Iulius Cezar. Armata sa intră în depozitele de manuscrise deja centenare. Se fură, se rupe, se dă foc și câteva zeci de mii de texte prețioase dispar cu totul sau pornesc pe cărările ascunse și întortocheate ale vremurilor următoare. Împărăteasa Xenobia, distruge și ea, de teamă. Un împărat idiot, pe nume Diocletian, încearcă și el o spaimă teribilă față de tratatele de alchimie, și, de aceea, arde și distruge, producând monumentului din Alexandria răni care nu se vor mai vindeca niciodată.
Peste Alexandria trece şi un val arab, iar califul Omar își croiește loc în istorie cu celebra aberație „dacă ceea ce este scris în textele închise în această clădire se abate cu ceva de la Coran, cartea sfântă, această bibliotecă este periculoasă, să o ardem, iar dacă toate se potrivesc cu Cartea sfântă, atunci de manuscrisele bibliotecii nu mai este nevoie. Să o ardem!“ Și imediat, în anul 646, se pune foc celui mai mare monument ridicat de umanitate culturii lumii. În Alexandria s-a ars o bibliotecă cum n-a mai existat vreodată…