În martie 2025, dispar inelele lui Saturn. De ce această planetă va fi văzută diferit pe cerul nopţii?

Planeta Saturn este faimoasă pentru inelele sale; ele reprezintă cel mai complex şi mai extins sistem inelar din sistemul solar. Inelele constau din nenumărate particule mici, cu dimensiuni variind de la micrometri la metri, care orbitează în jurul lui Saturn. Particulele inelului sunt făcute aproape în întregime din gheață de apă, cu o urmă de material stâncos. Nu există încă un consens cu privire la mecanismul lor de formare. Deși modelele teoretice au indicat că inelele erau probabil să se fi format la începutul istoriei sistemului solar, date mai noi de la sonda spaţială Cassini au sugerat că ele s-au format relativ târziu. Deși reflectarea inelelor mărește luminozitatea lui Saturn, acestea nu sunt vizibile de pe Pământ cu vedere fără ajutorul unui instrument (lunetă sau telescop).
De ce-am făcut toată această introducere? Pentru că în martie 2025, aceste inele ale lui Saturn „vor dispărea”, mai precis vor deveni aproape invizibile de pe Pământ, datorită unei înclinări rare a axei planetei (de 26,7 grade). Acest fenomen rar are loc la fiecare 29,5 ani, corespunzând orbitei lui Saturn în jurul Soarelui.
Acest act de dispariție cerească este unul temporar. După martie 2025, schimbarea axei lui Saturn va aduce treptat inelele înapoi la vedere, doar pentru ca acestea să dispară din nou în noiembrie 2025. După aceasta, inelele vor deveni din ce în ce mai vizibile, pe măsură ce înclinarea lui Saturn ne schimbă din nou perspectiva.
Sursa: articolul „Saturn’s majestic rings are vanishing. They will disappear in March 2025” / indiatoday.in

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: Crypto News , FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate