Arheologii din Spania au găsit rămășițele a ceea ce pare a fi templul pierdut al lui Hercule, eroul mitologic greco-roman. Folosind informațiile obținute prin date documentare și arheologice, cercetătorii de la Universitatea din Sevilla au efectuat o serie de cercetări în zona cuprinsă între Chiclana de Frontera și San Fernando din Andaluzia, Spania.
Informațiile obținute în urma acestor cercetări au relevat un mediu diferit de ceea ce se credea anterior că ar fi existat în zonă. Informațiile recent descoperite despre zonă se potrivesc cu informațiile despre templul lui Hercule, oferite de scriitorii antici ai vremii. Pentru a-și confirma suspiciunile, arheologii vor investiga zona și datele pe care le dețin despre aceasta în încercarea de a reconstitui istoria și de a determina cronologia, tipologia și utilizările fiecăreia dintre structurile pe care le-au descoperit.
Hercule este o figură eroică a mitologiei grecești, care a fost apoi adaptată pentru a se potrivi cu mitologia romană. Ca fiu al lui Zeus (sau Jupiter), Hercule a fost un semizeu care a avut diverse aventuri. Este considerat zeul puterii și al eroilor. Templul lui Hercule era bine cunoscut pentru a fi fost un popular loc de pelerinaj cu peste 2.000 de ani în urmă, fiind vizitat chiar de Iulius Cezar, însă locația sa fost pierdută, iar arheologii îl caută de zeci de ani.
„Noi, cercetătorii, suntem foarte reticenți în a transforma arheologia într-un spectacol, dar în acest caz, ne confruntăm cu niște descoperiri spectaculoase”, a declarat Francisco Jose García, directorul Departamentului de Preistorie și Arheologie al Universității din Sevilla.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): jpost.com