Undeva în spațiul cosmic, există o frumoasă „buruiană cosmică”, sub forma unei „păpădii”, care își aruncă metaforic „polenul” la viteze foarte mari. Timp de aproape 900 de ani, explozia spațială masivă care a făcut ca această „păpădie” să înflorească a fost un mister. Acum, un telescop de ultimă generaţie oferă cea mai bună imagine de până acum.
„Păpădia” cosmică este de fapt o nebuloasă, numită Nebuloasa Pa 30, iar forma ei are unele excentricități. În 2023, astronomii de la Dartmouth College și Louisiana State University au descris materia rezultată din explozie ca fiind aglomerată în filamente, încolțind din centru ca puful unei păpădii. Interesul oamenilor pentru această nebuloasă poate fi urmărit încă din anul 1181, când astronomii din Japonia și China au înregistrat că au văzut o nouă stea. După șase luni, a dispărut, dar nu a fost uitată. În 2013, un astronom amator, pe nume Dana Patchick, se uita la imaginile realizate de telescopul spaţial NASA în infraroşu WISE. El a identificat o nebuloasă în regiunea spațiului cosmic unde s-ar fi putut afla steaua, la 7.500 de ani-lumină distanță de Pământ, în constelația Cassiopeea. În deceniul care a urmat, astronomii au concluzionat că nebuloasa Pa 30 era probabil rămășița unei supernove, la care astronomii antici au fost martori.
Nebuloasele sunt colecții de materie strălucitoare și adesea gigantice, cum ar fi gazul ionizat și praful spațial. Dar nu toate nebuloasele sunt la fel. Unele sunt compuse din rămășițe de stele, care mor în explozii masive. Așa s-a întâmplat în cazul Nebuloasei Pa 30, iar unele dintre rezultate sunt unice printre nebuloasele cunoscute. În miezul său, rămâne o rămășiță a stelei sale de naștere, cu o temperatură la suprafață de 200.000 grade Celsius. Pentru referință, Soarele nostru are o temperatură la suprafață de aproximativ 5.500 grade Celsius. Steaua ejectează, de asemenea, material departe de ea însăși, cu o viteză incredibilă de 1.000 de kilometri pe secundă.
Tim Cunningham, cercetător NASA Hubble la Centrul Harvard – Smithsonian pentru Astrofizică, împreună cu colegii săi au vrut să-şi facă o idee mai bună despre forma filamentelor nebuloasei. Ei au apelat la un dispozitiv din Hawaii, numit Keck Cosmic Web Imager (KCWI), care detectează lumina în spectrul vizibil. Culorile diferite se mișcă cu cantități diferite de energie. De exemplu, albastrul are niveluri de energie relativ ridicate în comparație cu roșu. Diferența de energie a permis astronomilor să elaboreze ce materie se mișcă în direcția Pământului și care se îndepărtează. Rezultatul a fost o hartă 3D a filamentelor nebuloasei. Forma este asimetrică, ceea ce sugerează că explozia originală a fost și ea asimetrică.
Există, de asemenea, o cavitate ciudată a vidului, care are o lățime de până la 3 ani-lumină, între rămășițele stelei din mijloc și filamente, fiind probabil rezultatul exploziei ce a distrus toată materia care era prea aproape de centrul său. O imagine standard a rămășiței supernovei ar fi ca o fotografie statică a unui foc de artificii.
Sursa: articolul ştiinţific „Dandelion Supernova Revealed in 3-D” / caltech.edu