Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Există în lume multe întâmplări paranormale, relatate de mulţi martori, care te faci să crezi că un univers paralel (sau mai multe) relaţionează zi de zi cu al nostru. Iată doar câteva din aceste cazuri:
Cazul nr.1.  Era anul 1988; un bărbat pe nume Jim Lynch se afla în pădure. În luna ianuarie a acelui an, Jim a plecat să ia niște lemne de foc, urmând traseul obișnuit în pădure. Dar, el a dat peste o bifurcație pe potecă, pe care nu o mai văzuse până atunci, în ciuda faptului că era foarte familiarizat cu ea și ştia exact pe unde să o ia. Nedumerit, a plecat de-a lungul ei doar o mică distanță, după care poteca s-a ramificat din nou, derutându-l și mai mult. Niciuna dintre aceste poteci nu mai fusese vreodată acolo, iar bărbatul era extrem de uimit de acest lucru.
Bărbatul a decis să se întoarcă la poteca principală, dar a ajuns în curând la un deal mare, care nu mai fusese niciodată acolo, iar în vârf era o stâncă și poteca principală dedesubt. Brusc, el a ajuns acolo jos, iar mai târziu avea să spună: „Cum am ajuns acolo, nu știu. Cred că am fost ridicat și dus acolo. N-am mers niciodată acolo, sunt sigur de asta…” Când bărbatul a găsit în sfârșit poteca și a ajuns acasă, a aflat că familia lui l-a căutat intens toată noaptea, deși pentru el nu a trecut decât o oră. Ciudat, într-adevăr…
Cazul nr.2. Un caz destul de bizar vine de la un bărbat cunoscut doar ca „Danny”, din comitatul Kerry, Irlanda, care a relatat o povestire despre cum a dispărut atunci când era băiat. El spune că s-a întâmplat asta când avea 6 ani, în acea zi făcând un picnic într-un parc mare cu familia. La un moment dat s-a rătăcit și, deși nu își amintește ce s-a întâmplat apoi, tatăl lui i-ar fi povestit despre asta mulți ani mai târziu:
„După un timp, tatăl meu a observat că sunt plecat de ceva vreme și a decis să mă caute. S-a plimbat prin parc și nu m-a văzut cu niciunul dintre ceilalți copii. Aparent, începea să fie puțin îngrijorat, dar totuși era sigur că mă aflam acolo pe undeva. Se gândea că mă ascund de el. S-a dus la marginea unuia dintre iazuri și deodată a observat în apă o plantă ciudată, verde strălucitoare, la mică distanță sub apă. Planta i s-a părut ciudată și ceva i-a stârnit curiozitatea. Dintr-un motiv pe care nu-l poate explica, s-a pus în genunchi, a întins mâna în apă și a apucat planta verde. A scos planta și, pe măsură ce a început să iasă, și-a dat seama că nu era o plantă, ci părul meu pe care îl apucase. M-a ridicat în aer și tata mi-a spus că eu mă uitam la el calm; apoi m-a pus pe iarbă. S-a uitat la mine șocat și m-a întrebat ce s-a întâmplat. În limbajul meu copilăresc, i-am spus că mă jucam cu alți copii, care mi-au spus să-i urmez în apă și mă jucam cu ei acolo, sub apă. Cel mai ciudat lucru la această poveste este că am stat câteva minute pe fundul iazului. Nu am păţit nimic și, când am ieșit, eram calm și m-am comportat ca și cum nimic traumatizant nu s-ar fi întâmplat”.
Ce naiba s-a întâmplat acolo?
Cazul nr.3. O femeie de 19 ani a dispărut în drum spre casă, după ce a vizitat un vecin. S-a dat alerta, oamenii au început s-o caute, numai că tânăra a apărut brusc în casa ei, plângând necontrolat. Mai târziu, ea avea să susțină că, pe măsură ce mergea, o prezenţă invizibilă o obligase să meargă în direcția opusă celei în care intenționa să meargă. Ea susținea că o barieră nevăzută o împiedica să se întoarcă acolo unde își dorea, împingând-o să meargă mai departe. Când s-a lăsat întunericul, ea a susţinut că îi putea vedea pe membrii grupului de căutare, dar că aceştia nu au putut-o vedea sau auzi, din cauza vălului invizibil care îi despărțea. În cele din urmă, „bariera” s-a ridicat și ea a putut să se întoarcă acasă, în siguranță.