Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Un scriitor, cercetător şi futurolog american mai puţin cunoscut, pe nume Rodger A. MacGowan, publica în 1962 o lucrare intitulată „Cu privire la posibilitatea existenţei unei inteligenţe extraterestre”, ce face parte din „Space Science and Technology”, vol.4. După el, apariţia vieţii pe Pământ şi evoluţia speciilor s-ar datora unei panspermii universale – şi noi n-am fi altceva decât rămăşiţele proliferate ale unor deşeuri abandonate de vizitatorii de pe alte planete care au făcut cândva din Terra un loc de picnic la proporţii galactice. Cu alte cuvinte, iată-ne răsăriţi din resturile aruncate pe pămînt de pe farfuriile zburătoare?
Ce vom deveni, noi, oamenii, de-acum încolo, conform lui MacGowan? Deocamdată suntem oameni, sinteză a unei evoluţii pornite din punctul în care extratereştrii şi-ar fi aruncat pe pământ deşeurile. Dar omul va continua să evolueze devenind Cyborg, fiinţă cibernetică, pe jumătate organism uman, pe jumătate maşină dotată cu organe electronice. Apoi Cyborgul va evolua la rândul său, devenind o fiinţă complet electromagnetică sau un robot programat de un creier uman încorporat în el. În sfârşit, cu timpul, acest creier se va autosuprima, rămânând ca robotul să se programeze singur, să se dezvolte autonom, să-şi fructifice inteligenţa mecanică până când aceasta, eliberată de carne, deci în stare pură, va putea să-şi instaureze „mondocraţia”.
MacGowan consideră că astfel de societăţi-robot există deja şi că inteligenţe non-umane automatizate s-au localizat probabil pe unele planete din sistemul nostru solar. Pe alte planete din galaxia noastră, inteligenţa ar fi cu câteva milenii mai evoluată decât a noastră şi, din moment ce viteza luminii va fi atinsă, vom putea lua contact cu ele. În viitor, MacGowan conchide: ori se va produce o transmitere treptată a societăţii noastre umano-biologică unei societăţi de automaţi, ori noi vom ajunge foarte curând să fim controlaţi de către automaţii pe care îi vom construi! Sau – într-o altă alternativă – societatea omenească va fi eliminată de către automaţii extratereştri, sau vom fi ajutaţi, supervizaţi şi controlaţi de către inteligenţele exterioare mecanizate.