Toate cele patru Evanghelii povestesc despre marele eveniment, Învierea lui Isus Hristos. Acestea variază în detaliile poveștii, dar acest lucru este de așteptat. Deși sunt incluse și alte persoane, Maria Magdalena este un martor dominant. Alte femei menționate sunt Maria, Salomeea și Ioana.
În versiunea lui Marcu, cea mai veche înregistrare scrisă a Evangheliei, ni se povesteşte că un tânăr îmbrăcat într-o haină albă le spune femeilor că Iisus a înviat. El le îndrumă să meargă să spună ucenicilor, dar ei sunt atât de înspăimântați, încât a plecat și nu au spus nimănui. Matei ne spune că un înger a rostogolit piatra de pe mormânt și că îngerul le-a spus femeilor să meargă să spună ucenicilor, ceea ce au şi făcut. Luca ne povesteşte că doi bărbați în haine strălucitoare se aflau la mormânt când au sosit femeile. Bărbații i-au întrebat de ce îi căutau pe cei vii printre morți. Femeile s-au înspăimântat și au plecat repede să meargă să le spună ucenicilor.
Versiunea lui Ioan este destul de diferită. Potrivit lui Ioan, Maria Magdalena a venit singură la mormânt. Vede că piatra a fost rostogolită şi aleargă imediat să-i spună lui Petru și Ioan. Ei vin să cerceteze și când văd că trupul lui Iisus a dispărut, pleacă. Maria rămâne la mormânt. În timp ce plâng și contemplează această întorsătură a evenimentului, doi îngeri îi apar și o întreabă de ce plânge. Ea spune: „L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde l-au pus”. Apoi se întoarce și vede pe altcineva, un bărbat despre care presupunea că este grădinarul. Această persoană o întreabă de ce plânge. Răspunsul ei i-a fost: „Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica”. Atunci Iisus rostește numele ei și Maria Îl recunoaște; este uimită și emoționată. Iisus îi spune să nu-L atingă, ci să meargă să le spună celorlalți că L-a văzut și că S-a înălțat.
Din toate aceste relatări despre Înviere, este evident că femeile și ceilalți nu se așteptau la învierea lui Iisus, deși El le spusese foarte precis că El va învia în a treia zi. Femeile aveau mirodenii pentru a da trupului Său o înmormântare permanentă. Când au găsit cadavrul dispărut, au crezut că cineva l-a furat.
Ideea de bază a unui „zeu” născut din fecioară, moartea lui, învierea și ascensiunea este o temă comună în credințele religioase din întreaga lume. Din această cauză unii vor să discrediteze Învierea și Înălțarea lui Iisus. Unii l-ar explica ca pe un mit atașat lui Iisus. Alţii ar spune că până și Iisus este un mit şi că nu s-a întâmplat nimic. Mai sunt şi alţii care ar spune că Iisus nu a murit pe cruce și, prin urmare, nu a fost un caz de înviere, ci de „resuscitare”.
Când se întâmplă un eveniment ieșit din comun, nu încercăm să-l descriem. În emoție, uimire sau frică se poate descrie într-un limbaj foarte simbolic și descriptiv. Și dacă mai multe persoane descriu același eveniment extraordinar și obiectiv, detaliile pot fi chiar contradictorii. Ceva se întâmplă atât subiectiv, cât și obiectiv, dar poate fi dificil de determinat exact ce s-a întâmplat din descrierile variate și adesea exagerate.
În cazul învierii lui Iisus, cam tot ceea ce putem concluziona este că Iisus a fost răstignit, că El a murit pe cruce și, prin urmare, a murit efectiv când a fost pus în mormântul lui Iosif din Arimateea. Într-un fel încă necunoscut nouă, mormântul a fost deschis și Iisus a ieșit, lăsând hainele de înmormântare în mormânt. El a apărut mai târziu în acea zi la diverși martori și, în următoarea seară de duminică, pentru a-l convinge pe Toma care se îndoia. Apoi s-a arătat ucenicilor din Galileea și unui mare număr de oameni cu altă ocazie.
După aceste apariții în Galileea, au mai existat câteva apariții în zona Ierusalimului, culminate cu ascensiunea care a avut loc pe Muntele Măslinelor, între Ierusalim și Betania. Marcu, Luca și Pavel descriu înălțarea ca Iisus, care s-a dus într-un nor la cer. Marcu spune că El s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. Aceasta poate fi doar o părere, pentru că Marcu nu a fost acolo să-L vadă pe Dumnezeu pe un tron ​​cu Iisus stând lângă El.
Învierea lui Iisus nu este singura înregistrată în Biblie. El i-a înviat pe Lazăr, pe fiul văduvei din Nain și pe fiica lui Iair. Există și povești despre înviere în Vechiul Testament. De exemplu, avem povestea lui Elisei și a femeii sunamite care s-au împrietenit cu el. El a răsplătit-o pe ea și pe soțul ei făgăduindu-le că vor avea un fiu; spre uimirea lor, au făcut-o. Când fiul a crescut, el lucra la câmp cu tatăl său. Într-o zi, a murit de insolație. Femeia s-a dus la Elisei în lacrimi și i-a cerut să facă ceva în privința asta. Elisei l-a trimis pe slujitorul său Ghehazi înainte cu toiagul său să vadă dacă Ghehazi îl poate învia, dar nu a putut. Când a ajuns Elisei, a intrat în camera în care zăcea băiatul. S-a întins peste băiat. Prima dată nu s-a întâmplat nimic, așa că s-a ridicat și a umblat prin cameră. Apoi a repetat procesul care sună ca o resuscitare gură la gură. Ni se spune că băiatul a strănutat de șapte ori și a fost readus la viață.
O altă relatare interesantă a învierii este cea care a avut loc după moartea lui Elisei. Trupul lui a fost pus într-un mormânt. Într-o zi, în timp ce o procesiune funerară se îndrepta către același mormânt în care a fost îngropat Elisei, oamenii au văzut un grup de rătăcitori moabiți venind spre ei. De frică, au aruncat trupul în mormânt și au fugit. Când trupul a aterizat pe oasele lui Elisei, ni se spune că bărbatul s-a ridicat și a părăsit mormântul.
Ce înseamnă toate aceste episoade despre înviere? Trebuie să așteptăm cu nerăbdare o înviere fizică? Sau trebuie să le vedem doar ca povești metafizice sau mitologice? Este cu adevărat posibil ca cineva care a murit, cineva căruia i s-a dovedit că a murit, să revină la viață?
Aceste mituri (și unele dintre ele sunt fără îndoială mituri), legende și posibile evenimente istorice încearcă să ne transmită ideea nemuririi vieții. Suntem amăgiți de evenimentele fizice ale nașterii și morții și credem că viața începe cu nașterea și se termină cu moartea. Cel puțin recunoaștem faptul că viața ca experiență fizică se termină cu moartea. Putem crede că sufletul continuă, dar în ceea ce privește fizicul, am fost învățați că moartea este sfârșitul. Speranța că într-o zi în viitor va avea loc o înviere fizică și că transformarea trupului va avea loc este acceptată de mulți, dar această înviere va fi făcută de Dumnezeu care poate face toate lucrurile.
Adevărul este că viața este nemuritoare și posibilitatea vieții nemuritoare în corpul prezent face parte din acest mare adevăr. Știm intuitiv acest lucru, dar suntem reticenți să credem că este posibil. Greutatea dovezilor fizice este atât de copleșitoare încât ne zguduie intelectul chiar și când ne gândim că ar putea avea loc o înviere. Cu toate acestea, există ceva în noi toți care tânjește după moarte: vrem să trăim. Chiar dacă ni s-a spus că poate fi o existență fără corp fizic e mai bună decât o experiență cu un corp fizic, tot nu vrem să murim, vrem să trăim. Când vedem pe alții bolnavi în stadiu terminal, vrem să ne rugăm și să facem tot posibilul pentru a-i ajuta să se vindece.
Nu suntem consecvenți în gândirea noastră despre viața de aici cu un corp și despre viața de apoi fără un corp. În funcție de circumstanțe, putem crede că moartea este o eliberare binecuvântată care va duce la ceva mai mare. Apoi ne întoarcem și ne gândim că moartea este o formă de pedeapsă. Pavel afirmă acest lucru când spune: „Plata păcatului este moartea”.
Când luăm în considerare în mod serios învățăturile lui Iisus, constatăm că nemurirea, viața veșnică în trup, iese în evidență ca o temă dominantă. După cum ne-a învățat Iisus, viața veșnică în trup (într-un corp fizic, nu un corp eteric), ci un corp în carne și oase, este posibilă. Au existat o serie de ocazii în care Iisus a spus clar că El, Iisus înviat, era trup și sânge. El i-a permis lui Toma să-I atingă rănile; în caz contrar, rănile ar fi fost curate. El a mâncat și pește cu ei după Înviere.
În Mat. 19:29 este consemnat că Iisus a spus: „Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică”. Și în Mat. 22:32 Iisus spune că Dumnezeu nu este Dumnezeu al morților, ci al celor vii. În Ioan 6:47 citim „Cine crede în Mine, are viață veșnică”. Alte pasaj ca Ioan 6:51 ne spune: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu”.
Un ultim pasaj, și sunt multe altele, este din Ioan 11:25-26. Aici Isus îi spune Martei înainte de a-l învia pe Lazăr: „Eu sunt învierea și viața. Cel ce crede în mine va trăi, chiar dacă va muri; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri niciodată”. Veți observa în acest pasaj că El face referire la cei care vor muri, că ei vor avea o altă ocazie să trăiască din nou într-un trup. Ar trebui să ne amintim că în mintea oamenilor din vremea lui Iisus, a trăi înseamnă a trăi într-un trup. A doua jumătate a afirmației se referă la cei care au depășit credința negativă limitativă în moarte; ei „trăiesc și cred” și, prin urmare, nu vor muri niciodată.
Moartea și învierea lui Iisus a avut scopul specific de a dezvălui puterea pe care o avem cu toții de a exprima viața într-un mod perfect într-un trup așa cum a făcut-o El. Iisus a permis răstignirea din cauza nevoii noastre de a cunoaște, de a crede și de a realiza.
Trupul este important și trebuie apreciat și inclus în dorința de mântuire. Creștinismul tradițional a subliniat doar mântuirea sufletului. Acum trebuie să ne lărgim viziunea și să includem şi mântuirea trupului, întinerirea și transformarea corpului fizic limitat în corpul nemuritor de lumină.
Ironia este că mulți bolnavi vor să fie vindecați și să trăiască, dar le este greu să creadă în ceea ce își doresc. Ei cred că, probabil, Dumnezeu i-a îmbolnăvit și că ar putea să-i ia. Adevărul este că Dumnezeu nu „ia” niciodată pe nimeni. Credința în moarte este atât de răspândită încât i-a paralizat, victimizat și înspăimântat pe mulți. Ei cred că este normal și firesc să mori. Ei cred că nimic nu o poate împiedica și i se supun fără întrebări. Ei cred că o persoană care crede în posibilitatea de a depăși moartea este irațională, ilogică și puțin „dusă cu capul”.
Cu toate acestea, când ne gândim la atitudinile majorității, la modul în care ei văd sănătatea, boala sau moartea, constatăm că ei sunt cu adevărat cei care sunt ilogici în gândirea lor. Ei se gândesc la moarte ca pe Dumnezeu care duce pe cineva într-o casă cerească. Dacă Dumnezeu este cauza morții de ce îi rezistă atât de mult? De ce duc medicii o luptă împotriva lui Dumnezeu? De ce nu cooperează cu Dumnezeu și nu ajută persoana să moară? De ce medicii nu le dau oamenilor ceva care să-l ajute pe Dumnezeu să-i ducă mai ușor în căminul ceresc? De asemenea, dacă moartea este modul lui Dumnezeu de a duce pe cineva într-o casă cerească, de ce o face El într-un mod atât de oribil cu atâta durere și suferință? De ce nu-i ia El doar în somn? De ce îi afectează mai întâi cu o stare oribilă și dureroasă și îi face să sufere ani de zile înainte de a veni sfârșitul final?
Nu, Dumnezeu nu provoacă nimic din această mizerie. Nu înțelegem de ce se întâmplă aceste lucruri. Ne este greu să acceptăm o anumită responsabilitate personală, pentru că ne face să ne simțim vinovați. Așa că este mai ușor să dai vina pe Dumnezeu chiar dacă este irațional și ilogic să faci asta.
O întrebare importantă pe care ne-am putea pune este: „La ce folosește să crezi într-o idee care pare atât de imposibilă?” Răspunsul este foarte simplu: face mult bine! Nu putem începe să ne dăm seama de puterea extraordinară de vindecare care începe să resusciteze sau să întinerească celulele corpului atunci când începem să credem adevărul despre corp și despre posibilitatea vieții nemuritoare în el. Dacă doriți să începeți să experimentați o vindecare și o reînnoire așa cum nu ați mai avut până acum, începeți să acordați o atenție serioasă acestei idei. Nu este necesar să aveți o înțelegere deplină conștientă a modului în care se va întâmpla. Este necesar doar să începi să crezi asta, chiar dacă pare imposibil.
Când ideea de viață este reînviată în conștiință, nu va exista moarte. Corpul va fi transformat. Iisus ni s-a arătat într-un trup ca al nostru, dar asta nu înseamnă că aceasta este cea mai bună formă sau aspect al corpului. De asemenea, a fost denumit un corp de lumină. Va fi un corp care este foarte receptiv la gândurile noastre. Va fi mai mult decât un corp astral. În acest corp de lumină vom putea apărea oriunde dorim să apară. Nimeni nu va putea să ne distrugă sau să ne facă rău sau să ne provoace vreo durere. Nimeni nu va putea să ne controleze sau să ne țină în robie ca sclavi sau ostatici. Gloanțele sau bombele nu ne vor putea distruge; germenii nu vor avea niciun efect asupra noastră. Nu va fi nevoie de ceea ce credem că sunt lucruri necesare și plăcute, cum ar fi mâncatul. Vor fi lucruri și mai plăcute de făcut cu timpul nostru. Chiar acest fapt, că nu va fi nevoie să consumăm alimente așa cum o știm, va aduce o schimbare în forma fizică. Organele de asimilare și eliminare nu vor fi necesare. Structura celulelor va fi diferită și orice este necesar pentru a le susține va fi absorbit din marea de substanță și de viață în care trăim, ne mișcăm și avem ființa noastră.
Ni se spune în Evanghelii că Iisus S-a înălțat înaintea ucenicilor Săi. Aceasta este pur și simplu o descriere care ne spune că El a dispărut în fața ochilor lor. Nu este necesar să mori pentru a experimenta ascensiunea. De fapt, dacă cineva moare, va trebui fie să experimenteze învierea, fie să se reîncarneze într-un alt corp înainte ca ascensiunea să aibă loc. Când Iisus a murit pe cruce și s-a întors, El a arătat că această aparentă experiență finală nu este sfârșitul.