Mulți oameni de știință care susțin teoria darwinismului neagă existența giganților. În opinia lor, Homo sapiens și predecesorii săi nu puteau măsura mai mult de 2 metri. De fapt, este foarte greu de crezut că oamenii ar putea ajunge la 3 – 4 metri sau chiar mai mult. Unii au ajuns la concluzia că pe Pământ au trăit odată giganți, nefilimi, atlanți, coloşi. Și există o mulțime de dovezi. Pe lângă scheletele în sine, care au fost găsite în mod activ până la mijlocul secolului al XIX-lea și apoi au încetat brusc, există o serie întreagă de alte descoperiri.
De exemplu, armele uriașe. Cine poate lupta cu o sabie de 3 metri sau un topor care cântărește mai mult de 50 de kilograme? Și ce ziceţi de un scut cu o înălțime mai mare de 2,1 metri? Desigur, oamenii de știință au o explicație cu care este greu de argumentat. Acestea sunt arme de ritual care nu au fost niciodată folosite în luptă.
Cât despre uriașii înșiși, există numeroase referiri la ei, atât în ​​folclorul local, cât și în opere de artă. De exemplu, în Washington D.C., în Galeriile Naţionale de Artă, există o gravură intitulată „Înmormântarea prințului Francesco de Medici”. Lucrarea reprezintă un detaliu remarcabil căruia nimeni nu i-a acordat atenție multă vreme. Coloanele sălii în care are loc evenimentul sunt decorate cu schelete de giganţi. Cercetători meticuloși au încercat să descopere sursa originală pentru a vedea dacă a fost o fantezie a autorului sau dacă a reprezentat un tablou din viața reală. Pentru unii cercetători, orașul era în război cu uriașii și fiecare schelet al unui gigant căzut în luptă a fost expus ca un trofeu. Uneori se întâmpla în aer liber, alteori în interiorul clădirilor. În acest caz, coloanele Bazilicii San Lorenzo sunt decorate cu schelete de trofee.

Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, această practică a fost binevenită și încurajată, dar în 1778 Biserica a comemorat această dată cu victoria poporului asupra uriașilor și moartea ultimilor din soiul lor. Din acel moment s-a hotărât să le ardă oasele; au existat chiar călăreți care au luat scheletele din catedrale, temple, piețe, case de cavaleri și bresle. Majoritatea informațiilor despre aceasta sunt ascunse în Vatican, dar relatările orale nu pot fi ascunse definitiv.
În Cehia, Polonia, Germania, Danemarca, România, Italia, Spania, Franța și Serbia există multe povești orale pe care oamenii de știință le consideră basme. În plus, puțini cercetători acordă atenție manuscriselor călugărilor care au trăit în Evul Mediu. Aceste informații de arhivă au o valoare deosebită, deoarece reprezintă înregistrarea martorilor oculari ai acestor evenimente. Și când citești acele înregistrări, ai impresia că cărțile de istorie scriu cu totul altceva. Da, au existat giganți, dar istoria a fost din nou „castrată”.