Orice informatie pe care o procesam, si care intra in sistemul nostru, din mediul exterior, e intotdeauna colorata de experientele pe care le-am avut, si de un raspuns emotional, pe care il prezentam, ca reactie la inputul respectiv. Deci fie ca e vorba de iubire sau orice altceva, depinde de noi si modul nostru de gandire cum sa fie ce vrem. Orice stimuli exteriori impacteaza sablonul configurat in decursul aniilor de educare si modelare a personalitatii.
Cum poate sti cineva daca e indragostit cu adevarat?!? De o anumita persoana, de exemplu?!? De fapt sunt indragostiti de anticiparea emotiilor de care sunt dependenti pentru ca aceeasi persoana poate cadea din gratii saptamana urmatoare daca nu indeplineste conditiile.
Ce se intampla atunci cand ne indragostim? Ce val ne este aruncat peste ochi pentru a ne deforma privirea? Caci niciodata obiectul iubirii nu este vazut cu detasare. Culorile care ni-l dezvaluie sunt intotdeauna stralucitoare, puternice, pline de viata. Fiinta iubita este idealizata, insusirile sale sunt exagerate, fie spre polul pozitiv, fie spre cel negativ. Culorile prin care este descrisa nu devin eterne decat atunci cand pasiunea a disparut. Ce mecanisme pun in miscare aceasta pasiune, facand-o sa se rasfranga asupraunei persoane anume si nu a alteia, apoi sa se retraga, tot atat de inexplicabil precum a apărut? Alegerea persoanei iubite este rodul intamplarii sau apare ca o necesitate?
“Ori de cate ori intre sexe se instaleaza o relatie neconditionata, cu efecte – am putea spune – magice, este vorba de o proiectie a imaginii sufletului”, scria C.G. Jung în 1921. In viziunea jungiana, imaginea sufletului este imaginea arhetipala contrasexuala, Anima pentru barbat si, respectiv, Animus pentru femeie. Daca, mergand pe firul traditiei, barbatul se manifesta in lumea exterioara in special prin intelectul sau – partea sa feminina, emotionala, ramane adesea inconstienta. La fel femeia, intrand in relatie cu lumea prin aspectele sale afective, rationalitatea sa devine inconstienta.
Arhetipul Animus incepe sa-si faca simtita prezenta in psihicul feminin in perioada pubertatii. Cum arhetipul este un continut al inconstientului colectiv, el nu actioneaza direct asupra psihicului, ci mediat, prin intermediul complexului – particularizare a arhetipului in functie de experientele individuale si apartinand inconstientului personal.
Complexul Animus, construit in jurul arhetipului Animus, ia nastere din complexul paternal, la care se adauga imaginile masculine semnificative din istoria fetei. In formarea acestuia o contributie importanta o are, de asemenea, si complexul Animus al mamei. Rolul jucat de arhetipul Animus-ului la pubertate si in adolescenta este tocmai acela de a forta desprinderea de identificarea cu imaginea ego-ul tatalui, permitand tinerei sa devina o fiinta independenta. Fiind inconstient, continutul complexului Animus se manifesta in general prin proiectii asupra persoanelor de sex opus. In acest sens, arhetipul contrasexual a mai fost denumit de Jung si “factor generator de proiectie”. Acesta exercita o fascinatie intensa si este responsabil pentru asa-numita “dragoste la prima vedere”: “Sexul opus are un sarm misterios, nuantat cu teama, poate chiar cu un pic de dezgust.”

Alegerea partenerului este influentata de destinul complexului Animus al subiectului de gen feminin. De asemenea, ne intereseaza modul in care complexul Animus al subiectului influenteaza relatia sa actuala cu partenerul si tendinta urmată de aceasta relatie.
Ipotezele de la care am plecat sunt urmatoarele:
1. Daca subiectul de gen feminin nu este separat de figurile parentale, complexul sau Animus se afla in conditie de identificare inconstienta cu figura paternala, iar imaginea fiintei iubite alese va fi substitutul pozitiv sau negativ al tatalui;
2. Daca subiectul de gen feminin este separat de figurile parentale, complexul sau Animus este proiectat asupra partenerului actual si / sau a idealului de partener;
3. Daca subiectul de gen feminin este separat de figurile parentale si complexul sau Animus nu este proiectat, atunci subiectul este identificat inconstient cu Animus-ul sau.
Variabila dependenta o constituie complexul Animus-ului, iar variabila independenta, gradul de separare al subiectului fata de figurile parentale. Ipotezele cercetarii s-au verificat in cea mai mare parte. Alegerea partenerului masculin este semnificativ influentata de imago-ul paternal, si prin acesta de complexul Animus. Desigur, dat fiind numarul mic de cazuri studiate, deocamdata nu se poate face o generalizare. Insa este evident tiparul dupa care atat femeile cat si barbatii isi aleg partenerul/a.
Tiparul ajustandu-se in timp prin cresterea sau de cele mai multe ori scaderea din preferintele de la inceput. Dar acestea dupa indelungi persistari, suferinte, etc.
O alta problema a „marii iubiri” este faptul ca dragostea dureaza conform studiilor pe un esantion mare (de data asta), 3-5 ani. Dupa aceasta perioada dragostea dispare, aparand plictiseala, proiectiile de tot felul, isterii, si bineinteles dorinta de a face ceva pentru compensare, intrerupere sau prelungirea „dragostei” ce a unit cele doua persoane.
Dupa aceste perioade pot aparea adulterul, gelozia extrema si in final divortul/despartirea. Aceleasi studii dau si o posibila perpetuare a relatiei, si anume pentru alegerea partenerului sa se aiba in vedere afinitatiile celor doi, preferintele in materie de munca, distractie, deoarece dupa cei 3-5 ani de relatie dragostea se poate „transforma” in prietenie, sinceritate, respect pentru creatiile impreuna, astfel poate dura acea relatie „pana la adanci batraneti”.