La circa 55 km nord-vest de Buzău, în zona comunei Bozioru, se află un complex de aşezări rupestre ce alcătuiesc un ansamblu unic în România. Locul este destul de puţin cunoscut, poate şi din cauza accesului mai dificil în aceste ţinuturi sălbatice. Situate la o altitudine de aproximativ 1000 m, ele sunt acoperite de păduri şi, nu rareori, bântuite de urşi care mai taie din îndrăzneala excursioniştilor. S-ar putea spune că locurile sunt tocmai propice turismului de week-end, dar ele exercită o fascinaţie stranie asupra celui ce le vizitează.
Din satul Gişici, cunoscut pentru apele sale tămăduitoare, cel ce se încumetă să meargă mai departe va parcurge pe jos drumul care duce pe valea pârâului Nucu. Cătunul cu acelaşi nume dezvăluie pitorescul specific aşezărilor de munte, cu case răspândite sub poalele pădurii. Oamenii, ca în povestirile lui Voiculescu ori Sadoveanu, poartă chipul şi asemănarea locurilor. Tăcerea lor, coborâtă din timpuri străvechi, păstrează taine neînţelese astăzi, dar faţă de străinii ce-i vizitează, mai ales vara, aparenta lor suspiciune se transformă repede în prietenie.
Despre „găurile” din stâncile aflate câţiva kilometri mai sus, localnicii vorbesc puţin, ca despre lucruri învăluite în vrajă. De altfel, redescoperirea relativ târzie a acestora a dus la pierderea din memoria colectivă a originii lor adevărate. Doar toponimele, oarecum ciudate pentru un necunoscător, mai poartă înţelesuri revelatoare: Fundul Peşterii, Casa Hoţilor, Ghereta, Peştera lui Iosif, Gaura Tătarilor etc. Coroborate cu materialul arheologic (destul de sărac), aceste informaţii au dus la împărţirea aşezărilor rupestre din Munţii Buzăului în trei grupe, datate astfel: sec. VI-IV î.Hr., sec. III-VI d.Hr. şi sec. XIII d.Hr., „triunghiul” Aluniş-Nucu-Ruginoasa tăinuind 29 de asemenea lăcaşuri.
Ceea ce interesează în mod deosebit este, desigur, scopul şi motivul amenajării lor acolo. În acest sens, profilurile simbolice şi cuvintele incizate în pereţii de piatră sunt elocvente: vârfuri de săgeţi, săbii „akinakes”, iar mai târziu, simboluri paleo-creştine şi inscripţii, toate oferind dovada locuirii periodice şi a folosirii drept lăcaş de cult a ciudatelor edificii megalitice.
Prin anii ’90, realizatorii unui documentar televizat ajungeau să stabilească senzaţionalele legături între unele semne incizate din zona Nucu-Aluniş şi presupuse civilizaţii extraterestre. Desigur, era vorba de o speculaţie, dar trebuie să recunoaştem că legendele locale despre comori fabuloase ascunse aici sunt de-a dreptul captivante, cu atât mai mult, cu cât ele pătrund până in zilele noastre şi se leagă de bătrânii din regiune, fie ei foşti haiduci sau săteni obişnuiţi.
După sec. al XIII-lea, prezenţa călugărilor în această arie devine mai frecventă, dovedind o activitate religioasă ordonată. Este o realitate incontestabilă, ce a iscat chiar analogii cu mai vestitele centre de iradiere a creştinismului de la Muntele Athos. Cei ce s-au încumetat să cerceteze problema, au găsit multe dintre lăcaşurile şi dovezile arheologice conţinute de ele, distruse de timp, de intemperii sau de oameni. Este explicabil, deci, faptul că semnele de întrebare care persistă sunt poate mai numeroase decât răspunsurile certe. Să sperăm totuşi că timpul care distruge este capabil şi să păstreze în memoria sa revelaţiile necesare pentru a ne cunoaşte în detalii trecutul.