O sa povestim o veche legenda populara petrecuta in Franche-Comte, atat de ciudata, incat nu prea stim cum s-o relatam aici. Caci mi se pare ca n-a mai fost scrisa pana acum si detaliile ei sunt cu totul neobisnuite. Si, totusi, iat-o.
Un alchimist din Besancon a gasit, dupa indelungi cautari si experiente, piatra filozofala, elixirul vietii si balsamul universal. El a fost sigur ca in curand va ajunge omul cel mai bogat din lume. Si cum elixirul lui ii asigura o viata nemasurat de lunga, el nu a putut de la inceput sa atraga interesul asupra teribilului sau remediu, pe masura utilitatii lui in randul semenilor, pe care nu putea, nu se stie din ce cauza, sa-i faca partasi la nemurirea sa. Acest balsam trebuia sa vindece orice fel de rana, mai repede ca gandul, si sa nu lase nicio urma. Dar va fi oare crezut? Multimea se indoia. Pentru a proba eficacitatea, savantul a fost silit sa-si taie de zece ori mana, si chiar capul, daca e sa dam crezare legendei; apoi, intr-o clipa, si le punea la loc. Si, cu toate acestea, nu a castigat increderea generala. Ignoratii spuneau: „E un vrajitor care ne amageste”. Medicii: „E un sarlatan”. Devotatii lui: „E posedat de diavol”. Calugarii: „E dracul gol„.
Ca sa-i creasca reputatia, alchimistul a promis o suma de bani celui care va accepta sa i se taie un membru, pe care el se angaja sa-l puna la locul lui, cu pretul vietii sale. Faptul a atras atentia. Incurcatura era insa cum sa se gaseasca amatori atat de curajosi incat sa se lase ciopartiti. Momeala castigului nu s-a lasat asteptata: s-au prezentat trei savoiarzi. El le-a dat sumele promise si s-a apucat sa opereze fara dureri. Unuia i-a taiat mana stanga, prietenului lui i-a scos ochii, iar celui de al treilea i-a scos maruntaiele, dupa care a pus balsam pe locurile taiate si cei trei pacienti nu au simtit cea mai mica durere. Ca sa faca metoda sa si mai rasunatoare, cineva cerandu-i sa lase un interval intre operatie si vindecare, alchimistul, sigur pe metodele sale, a lasat pentru a doua zi urmatoarea etapa a operatiei. A trimis deci la el acasa portiunile taiate, dandu-le in grija servitoarei, care, insa, si-a neglijat indatorirea.
In timp ce era afara, lasand totul intr-un castron, o pisica a sterpelit mana primului pacient, iar cand a intrat in casa a zarit un caine care manca intestinele si restul. Ea s-a ingrozit la gandul pedepsei, care trebuia sa fie mai mult decat severa. Cainele a apucat sa fuga, dar pisica, care s-a lasat prinsa, si-a gasit moartea. Femeia i-a scos ochii, pe care i-a pus pe o farfurie, a cumparat intestinele unui porc tocmai atunci sacrificat si a alergat la spanzuratoare unde a taiat mana unui borfas spanzurat in acea dimineata.
A doua zi, toata lumea din orasul Besancon era la poarta alchimistului. Cei trei sosira veseli si sanatosi. Fara sa se indoiasca de ceva, alchimistul i-a pus primului mana spanzuratului, dar, din intamplare, care in cazul de fata nu trebuie sa ne mire, servitoarea luase borfasului mana dreapta, in timp ce aici era nevoie de cea stanga, lucru ce a parut ciudat; dar s-a trecut mai departe, savoiardul lasandu-se convins ca aceea era mana lui. Ochii bietei pisici au fost ajustati in capul celui de al doilea si, in fine, intestinele in cel de al treilea. Toate plagile au disparut si toata lumea s-a exaltat in fata minunii. Faima alchimistului s-a intins atat de mult, incat Inchizitia, care era infloritoare in acea vreme, a vrut sa-l arda pentru vrajitorie. De aceea, prudent, omul a plecat aiurea.
Cei trei oameni ajustati de alchimist s-au intalnit un an mai tarziu: «E curios, a spus unul dintre ei, mana carpita nu se poate opri sa nu fure tot ce intalneste in cale. – Si eu, a spus al doilea, de cand mi s-au pus la loc ochii, vad mai bine noaptea decat ziua. – Pentru mine, a adaugat al treilea, aventura pe care am trait-o mi-a deschis niste gusturi de neinteles: nu pot sa vad o troaca pentru porci fara sa ma reped sa-mi iau portia.