Notă: Acest editorial a fost publicat pe site-ul Rutheford Institute, de către John W. Whitehead și Nisha Whitehead.
Nu mai suntem liberi. Trăim într-o lume creată cu grijă pentru a semăna cu o democrație reprezentativă, dar este o iluzie. Credem că avem libertatea de a ne alege liderii, dar ni se permite doar să participăm la ritualul de asigurare al votului. Credem că avem libertatea de exprimare, dar suntem atât de liberi să vorbim pe cât ne permit guvernul și partenerii lui corporativi.
Credem că avem dreptul de a ne exercita liber convingerile religioase, dar aceste drepturi sunt anulate rapid dacă și atunci când intră în conflict cu prioritățile guvernului, ca de exemplu pandemia de Covid-19. Credem că avem libertatea de a merge unde vrem și de a ne deplasa liber, dar la fiecare pas, suntem blocați de legi, amenzi și sancțiuni care ne reglementează și restricționează autonomia și camere de supraveghere care ne monitorizează mișcările.
Credem că avem drepturi de proprietate asupra caselor noastre și asupra corpurilor noastre, dar nu poate exista o astfel de libertate atunci când guvernul vă poate sechestra proprietatea, vă poate ataca casa și vă poate dicta ceea ce faceți cu trupurilor voastre.
Credem că avem dreptul de a fi consideraţi nevinovaţi până când suntem dovediți vinovați, dar această nevinovăţie este dată peste cap de un stat care ne face pe toți suspecți și încălcatori ai legii. De exemplu, în America există un software de recunoaștere facială administrat de poliție, care etichetează în mod eronat cetățenii care respectă legea drept infractori. Se experimentează un sistem de credit social (similar cu cel al Chinei) care recompensează comportamentul considerat „acceptabil” și pedepsește comportamentul pe care guvernul și aliații lui corporativi îl consideră ca fiind „ofensator”, „ilegal” sau „nepotrivit”. Așa se ridică tirania și cade libertatea.
Există o paralelă înfricoșătoare între închisoarea autoritară (care este viața în statul polițienesc mondial) și „The Prisoner”, un serial de televiziune distopic difuzat pentru prima dată în Marea Britanie în urmă cu mai bine de 50 de ani. Serialul se concentrează în jurul unui agent secret britanic (interpretat de Patrick McGoohan) care se trezește întemnițat, monitorizat de drone militare și interogat într-o comunitate misterioasă, autonomă, cosmopolită, aparent idilică, cunoscută doar sub numele de Satul. Deși este luxos și asemănător unei stațiuni, Satul este o închisoare virtuală deghizată într-un paradis pe malul mării: locuitorii săi nu au libertate adevărată, nu pot părăsi Satul, sunt supravegheați constant, mișcările lor sunt urmărite de drone de supraveghere și sunt dezbrăcați de individualităţile lor, fiind identificaţi numai prin numere.
La fel ca statul polițienesc global, Satul din „The Prisoner” / „Prizonierul” oferă iluzia libertății, în timp ce funcționează permanent ca o închisoare. Descris ca „o alegorie a individului, care urmărește să-şi găsească pacea și libertatea într-o distopie mascarată în utopie”, acest serial este o lecție înfiorătoare despre cât de dificil este să-ți câștigi libertatea într-o societate în care zidurile închisorii sunt deghizate în progres tehnologic și științific, securitate națională și așa-zisă democrație. „Prizonierul” este un manual de operațiuni pentru modul în care se poate condiționa o populație ca prizonieri într-un stat polițienesc: spălându-i-se creierul să creadă că sunt liberi, fiind incapabili să recunoască zidurile închisorii care îi înconjoară.